Stiu oare sa accept fericirea?

imi dau seama in fiecare zi ca ma aflu in fata fericirii si nu stiu sa ma comport, nu stiu cum sa reactionez, sunt stangace ca un copil care abia invata sa mearga, ma fastacesc, ma pierd, rosesc si gresesc...NU STIU sa fiu fericita! nu stiu sa accept si sa apreciez cuvintele frumoase de iubire spuse de barbatul de langa mine, nu stiu sa ma bucur asa cum ar trebui de atentia lui,de zambetul, de mangaierile, de cadoul pe care mi-l ofera in fiecare zi, cadoul numit "fericire"...IUBIREA si FERICIREA la care am visat mereu m-au gasit nepregatita.Dar oare voi fi vreodata pregatita? Am scris mereu despre EL, amantul perfect, iubitul perfect al imaginatiiei mele si i-am facut promisiuni si juraminte, si l-am iubit pana la epuizare, pana la lacrimi! acum este prezent in viata mea si ma gasesc incapabila, si gasesc scuze, si las ca fiecare problema de orice alta natura sa afecteze relatia noastra...ma pierd, ma revolt in neputinta mea, si sufar!
De cand suntem impreuna am incetat sa mai scriu,ca si cum nu stiam sa scriu decat despre suferinta,lacrimi,sa ma plang si sa-mi plang de mila, ca si cum de teama de a scrie ca sunt fericita totul va disparea, ca si cum ar fi un vis frumos din care am sa ma trezesc atunci cand il voi impartasi cu lumea inconjuratoare, ca si cum atunci cand voi recunoaste ca sunt fericita, Ea ar putea disparea...si nu-mi dau seama ca fericirea noastra face parte din lumea inconjuratoare, caci nu ne ascundem, ca ne tinem de mana cu zambete largi, ca suntem fericiti unul langa altul...Sper doar sa nu mai gasesc scuze, sa inventez suferinte,sa ma chiunui din nou, doar pentru ca nu stiu sa fiu si fericita, ca nu am ramas repetenta la acest curs minunat al vietii...