Panza de paianjen...

Vezi,asa imi inchipui viata,ca o panza de paianjen imensa,cenusie,lipicioasa,in care omul se zbate ca o musca.Undeva pazeste carnivorul:paianjenul...
Dar,la fel ca atunci cand privesti cu binoclul din fundul unei sali de spactacol actorii de pe scena,mi se parea ca-i in acelasi timp prea departe si prea aproape...

August...vremea vacantelor...

in curand majoritatea mazazinelor si firmelor din marea metropola isi vor inchide portile pentru aceasta perioada...un oras pustiu, sinistru, plin doar de turisti, probabil, care vor rataci prin caldura zilelor lui August...
Ador poporul italian ca stie sa-si traiasca viata...mi se pare incredibil sa inchizi un magazin trei saptamani si sa pleci in concediu, sa te bucuri de momente de liniste,de familie,de prieteni, de natura,de soare,de viata...am inteles de ce atunci cand spui ca o persoana are 60ani ti se raspunde: "a!!dar este tanara!!!"...relizez acum ca este tanara in conceptul lor, pentru ca stiu sa traiasca,sa iubeasca,sa manance,sa faca din orice fel de mancare o adevarata istorie,din orice calatorie,calatoria vietii lor...pentru ca apoi sa o ia de la capat...indiferent de meseria pe care o practica stiu sa respecte zilele de concediu,si chiar daca nu au multi bani reusesc sa paraseasca orasul si sa mearga la mare,la munte,oriunde,doar sa se relaxeze...
Aceasta este perioada in care fiecare trage un geamantan dupa el,in care toata lumea este fericita,in care nimeni nu mai este cu gandul la munca,in care orasele mari au devenit pustii,in care marea si muntele devin neincapatoare...iar copii sunt mai fericiti ca niciodata:parintii sunt alaturi de ei toata ziua...cat de frumos stiu unii sa traiasca aceasta viata...sunt fericita ca m-au adoptat in aceasta lume...

La capatul rabdarii...oare cine sta?

Am inceput de ceva vreme sa ma linistesc,sa am rabdare si sa cred ca totul are timpul lui in viata si se intampla atunci cand trebuie sa se intample...si totusi asta nu impiedica anii sa treaca, visele sa inceapa sa-si piarda forma,conturul,hainele frumoase sa se prafuiasca in dulap,fotografiile facute de una singura sa se inmulteasca,zambetul minunat al copiilor sa apartina doar celor din jurul tau...iar in linistea mea ma intreb totusi: daca toate lucrurile bune si frumoase vor veni prea tarziu?daca cuvintele frumoase,iubirile profunde, zambetele sincere vor veni atunci cand nu mai conteaza? daca vor veni atunci cand toate visele vazute cu ochii minti nu le voi mai recunoaste?daca nu voi mai stii sa ma bucur de ele?daca ma vor dezamagi?... abisul dintre visele care vuiesc in mintea mea si realitatea care ma inconjoara se adanceste cu fiecare secunda...si atunci?
Mi-am proiectat imaginea in fereastra biroului unde imi petrec cea mai mare parte din viata, si-am vazut femeia frumoasa din mine,femeia eleganta si rafinata dedicata muncii,carierei...si-am vazut si singuratatea de la celalalt capat,orele petrecute in fata computerului ca si scuza pentru a nu ma intoarce acasa, pentru ca nu este nimeni care sa ma astepte...
...Credeam că cer foarte puţin, dar se pare că e mult mai mult decât poate cineva să ofere.Nereusita lor ma duce cu gandul ca poate cer prea mult, ca sunt o povara prea grea...

Dragul meu...prieten,

fericirea pe care am regasit-o in ultimul tau mail mi-a adus lacrimi in ochi, nu as stii sa-ti spun daca pentru primele cinci minute au fost unele de fericirire sau de tristete, poate ambele...dar stiu ca atunci cand am citit ultimul cuvant in interiorul meu s-a intamplat ceva, am simtit pentru prima data ca te-am pierdut si ca nimic nu va mai fi la fel...la inceput a fost o unda de gelozie amestecata cu nervi, apoi cu trecerea timpului sufletul mi s-a umplut de bucurie gandindu-ma cat de fericit si implinit incepi sa devii...
Stiu ca ai sa citesti aceste randuri si de aceea fiecare cuvant mai important trebuie sa-l detaliez, ca sa nu las din nou sufletul si mintea ta sa calatoreasca pe teritoriul indoielii si al incertitudinii...
Gelozie pentru ca poti fi fericit si fara mine, ca nu ai sa mai ai nevoie de cuvintele de la mine, ca in centrul atentiei tale va sta altcineva...nervi pentru ca nu am stiut sa te iubesc asa cum meriti si deci sa am eu parte de sufletul tau minunat...Trecutul este si va ramane trecut asa ca iti doresc din tot sufletul meu incercat mult in ultimul timp sa fie EA aceea care porneste "motorul" si care sa reuseasca sa-l tina pornit pentru tot restul vietii tale...
...Iar eu am sa incerc sa pastrez adanc in suflet aceste cuvinte: "Si te rog mult... bucura-te! De orice lucru! De o floare, de un zambet pe strada, de lumina soarelui printre crengile copacilor...orice draga mea"
Multumesc.

Letter...to you

I don’t know how to start…how to tell you everything without scare you, without loosing you again…maybe you’ll say that you have never been mine, but for me in that night you have been everything…
Seeing the distance between us is more easy for me not saying some things, or saying that for us is too late or that we don’t have any chance…but I have to tell you everything that I feel for you…that I liked you from the very begging, from the first time that I saw you, and I just wanted to be with you…I had the best days of my life, and Barcelona was wonderful because of you, after I’ve lost you was ugly, empty, without sense…
Maybe that night you’ve changed your opinion about me, but I was happy being with you and unhappy not making love…I have never done such a thing – one night stand – but you were very special and I don’t know why…in the morning when you woke up saying that you didn’t sleep well and that you just wanted to go I felt like a cheep woman, like i did something wrong and I thought you just want to escape and never see me again, that you’ll never come at 12:00 a clock in front of Sagrada Familia but then when I saw you I was very happy, but you were sad all day and I imagined a lot of things…
When we arrived in front of the Cathedral you said that you’ll sit there because your feet kills you so I said that I’m going to take some pictures, then I didn’t realize that I went to far, I knew it that you’ll wait for me…I entered inside of the Cathedral to pray and to thank God for everything, for meeting you…and I realized that I want to take your hand and pray together so I came to find you so we can pray together in the house of God…but you wasn’t there anymore…I asked people about you using the photos from my camera, but nobody saw you…so, with tears in my eyes I looked for you…NOTHING…I was lost and lonely without you…I returned to the hotel thinking that you’ll come after me, that you’ll leave me a message, something, anything…but NOTHING…and I waited until late in the night to knock at my door…then I cried, I wanted to make love with you…in my mind was our night…I slept just for a short time…in the morning I asked the receptionist again, the same answer: NO.NOTHING…I walked until our first meeting place and I asked people about an bed & breakfast close to S.Familia…I didn’t know anything and I asked about you using again the photo….NOTHING…I took the bus (travel bus) hopping to find you, to see you on the street…but nothing…my eyes hurt me searching you in every person on the street…I search on the internet to find an email address or smth but I didn’t find anything, only famous persons with your name…I search for the flights, to come to the airport, but were to many flights on that hour for Paris and I thought that nobody will tell me private information…again NOTHING…lost, tired and confused I gave up…
Then…the Barcelona was empty without you…
I went to my cousin in Madrid with one thought: to find you on the internet, to find something about you, to tell you the truth... and I searched a lot, you can’t imagine how many hours and …NOTHING…and then I found you on Facebook, or somebody that looked like you, I recognized the position of your body, your hair styling (I can’t explain very well, but I prayed and felt to be you)…I hoped…but I kept searching…to many information, to many persons…no answer to my messages...how disappointed I was…and then you finally reply to me...how happy you made me...
I am not writing you a fairytale, is my story after I lost you, our story…I’m telling you my truth, what was in my heart, my feelings, what is still in my heart…maybe is better not saying all these things…MAYBE…I don’t know…but I can’t hide my feelings…I don’t want to hide them anymore…
I know you are worried about your father and I am very sorry for the situation, I’ll pray for him, for his wealth, I know how important is for you…
And I know you have your plans, your life and that between us are thousands of kilometers but I must tell you my feelings, the truth inside of me, I can’t lie to myself…then you know better…
I don’t want to say BIG WORDS, but I’ll tell them even if you’ll say to me that I was just an adventure and nothing more, even if you’ll never write me again…but you MUST KNOW that I’m ready to leave everything for you, to change my life, to start a new life only to be with you, I’m feeling that I’ve been waited for you all my life…BIG and HARD WORDS…I know…maybe I’m crazy…but it’s exactly what I’m feeling…the rest doesn’t matter cause what is everything without love???...
I’m sorry if I said something wrong…if I scared you…but I’ve lost you one time and I don’t want to loose you again because not saying what I’m feeling…maybe I’ll be ridiculously but doesn’t matter… if you wont reply I’ll understand…


"I believe that two people are connected at the heart, and it doesn't matter what you do, or who you are or where you live; there are no boundaries or barriers if two people are destined to be together." - Julia Roberts

O masina ?

sa stii ca sunt bine, nu-ti face griji,deja nu ma mai preocup pentru lucruri care chiar nu merita…nu am facut de fiecare data decat sa-mi deschid sufletul, sa-l pun pe tava unor persoane care s-au dovedit a nu fi la inaltimea presupunerilor mele…sau poate imi place mie sa cred ca fiecare esec se datoreaza faptului ca sunt ei cei orbi…cine stie…probabil ca nimic nu este intamplator cum spui tu, desi am ajuns sa nu mai cred aceste lucruri, cred ca tine doar de noroc si de destin si poate asa cum spuneai si tu mai demult destinul meu este de ai schimba pe ceilalti, de ai face fericiti, lasandu-ma pe mine aceeasi persoana si suferind mereu…incep sa ma obisnuiesc cu aceasta idee, incep sa cred ca acesta este scopul meu, si asa incepe sa doara mai putin…

Singura intalnire care nu a fost intamplatoare este cu siguranta a noastra, caci indiferent cat de mult suferim fiecare dintre noi, suntem fericiti impreuna, asa in relatia pe care o avem noi…de cele mai multe ori imi spui lucruri pe care le stiu si nu ma deranjeaza ca le spui, le evit pur si simplu ca sa nu ma mai doara atat de tare….Si indiferent de ceea ce s-ar intampla tu ai sa ramai mereu acelasi in inima mea, nu-ti imagina ca am sa pot uita vreodata ca ai fost gata sa accepti... persoane ca tine sunt unice sau una la un milion asa ca...nu-ti port dragostea pe care ai vrea-o tu dar esti special pt mine, pentru ca esti o persoana deosebita chiar daca tu nu vrei sa accepti asta...

Mail-ul pe care i l-am scris lui P ar fi mutat si muntii din loc, eu am primit asa un mail poate o singura data in viata: de la tine, si am inteles ca poate si el este ca si mine, daca nu s-a indragostit nu conteaza cate in luna si in stele ii scrie una...si ce sacrificii este dispusa sa faca... desi impresia mea era alta, m-am inselat se pare, sau poate nu are curajul sa ia o decizie, alta decat cea pe care o are acum in minte...
Traieste clipa!!!! Aceasta este deviza dupa care am sa traiesc, nimic mai mult, poate am sa devin o masina, dar oare nu sunt toti ceilalti masini? Cum sa traiesti intre masini daca nu esti si tu o masina? Poate ar trebui sa scimb celelalte masini, dar nu mai am puterea necesara, cred ca este mai simplu sa devin eu una...decat invers...am renuntat? Poate ca da,poate ca iau doar o pauza...nu mai stiu