...Fiecare are un 1'...

"Hai l'intraprendenza e la sensibilità necessarie per tradurre le tue fantasie in realtà da vivere e assaporare attimo per attimo. Perciò non limitarti a sognare a occhi aperti, mettiti d'impegno per spingere nella tua direzione gli eventi e le situazioni. Organizza le occasioni, dai una mano al destino e vedrai che il miracolo che stai attendono si realizzerà presto" - asa sta scris la horoscopul de astazi...cum as putea sa nu ma limitez la a visa cu ochii deschisi cand singura dovada este visul? cand nu exista nimic concret in afara de asta? sa dau o mana destinului...dar oare nu destinul este cel care trebuie sa-mi intinda o mana, oare nu este El cel care ar trebui sa-mi arate ca se poate si in alt mod?...
In fiecare an pe 01 Decembrie,pe langa ca este ziua Nationala a Romaniei,este si ziua unei foste colege de Universitate cu care am fost buna prietena si cu care am ramas amica,in ciuda tutturor rautatilor petrecute intre noi,si pe care o sun in fiecare an sa-i fac urarile de bine necesare evenimentului.Timp de un an nu este ca aflam una despre cealalta prea multe,la un moment dat cred ca a ramas doar o obisnuinta,un gest dintre doi oameni maturi,de a face aceste urari(caci si ea ma suna de fiecare data cand este ziua mea)...acestea sunt momentele cand aflam stirile importante una despre cealalta, pacat (pentru mine) ca ea le are pe toate,cariera,familie,fericire, in timp ce noutatile mele sunt intotdeauna legate doar de munca si de mutarile continue dintr-o parte in alta. Daca anul trecut imi spunea ca face pregatirile de nunta, anul acesta mi-a dat minunata veste ca asteapta un baietel care se va naste in luna februarie...mi-a spus ca este bine, ca a avut o sarcina usoara si ca s-a ingrasat 14kg (sunt cele mai frumoase kilograme din viata unei femei,pentru toate celelalte exista lamentari,plansete,diete)...ma bucur pentru ea...si ma intristez pentru mine...cu fiecare an care mai trece imi dau seama ca imbatranesc si ca sunt singura,si nu ar fi asta totul, dar privind in prezent imi dau seama cati ani ar trebui sa mai treaca pana sa gasesti persoana potrivita care sa te iubeasca si pe care sa o iubesti,apoi decizia de a-ti uni destinele,apoi planificarea copilului....si anii trec,si tineretea trece,si corpul imbatraneste si el si nu-i poti cere rezultate miraculoase...ca unei masini vechi de 30ani,nu-i poti cere sa mearga cu 120km/h cand tot ce mai poate sunt doar 80km/h,si nu-i poti cere sa aiba 50.000km cand ea are peste 150.000km,chiar daca ai putea sa-i pacalesti pe cei din jur cu o vopsea noua si cu kilometrajul dat inapoi stii ca pe tine nu te poti minti,nici macar nu te mai poti amagi...durerea ascunsa nu dispare...
Dar pana la urma cine sunt eu sa-mi pun la indoiala Destinul? sa-I cer explicatii pentru viata mea?...nu mai privesc demult in viitor,traiesc doar prezentul ca sa nu-mi scape nimic,desi parca simt ca-mi fuge mai mereu printre degete,ca-mi scapa ceva, si am invatat sa-l accept asa cum este...si nu mai visez cu ochii deschisi,nu mai visez deloc,de teama...