Oare lacrimile unui barbat sunt mai putenice decat cele ale unei femei? am avut mereu aceasta indoiala...sunt ei oare mai puternici? atunci cand plang oare lacrimile lor au acelasi gust?sarat,amar,chinuitor...oare pentru ca plang mai rar inseamna ca si suferinta este mai puternica?...cate intrebari pentru aceleasi lacrimi...atunci cand am crezut ca nu mai pot face suferintei chinuitoare am inceput sa plang, atunci cand barbatul pe care-l iubeam pleca de langa mine spunandu-mi cu nonsalanta ca vrea o alta viata din care eu nu fac parte,am inceput sa plang...cand parintii mei au divortat pentru ca nu se mai intelegeau,mi-am luat toata vina si am inceput sa plang amarnic...cand nu am intrat de prima oara la Universitate am inceput sa plang ca si cum ar fi venit sfarsitul lumii...la fiecare nunta sau botez mi-au dat lacrimile...la fiece film mai romantic sau mai surprinzator am plans...o mare de lacrimi, un ocean de fericire si suferinta...
Si cand ma gandesc ca la inceput,cand eram un bebelas,plansul era doar pentru a le atrage atentia celorlalti ca aveam nevoie de ceva,ca-mi era foame,sete sau aveam dureri, poate ca si acum mai mult sau mai putin este tot un semnal,pacat ca acum nu prea mai intereseaza pe nimeni.Atunci mama era cea care cu grija ei stergea toate lacrimile, acum saraca nici ea nu le mai poate sterge, poate le are si ea pe ale ei si nu i le sterge nimeni...cel putin atunci cand suntem bebelusi un lucru este sigur:lacrimile unei fetite sunt aceleasi ca si cele ale unui baietel...apoi cine mai stie, fiecare cu suferintele si fericirile lui, fiecare cu o lacrima uneori la vedere alteori pe furis sa nu le vada nimeni...de rusine,de ambitie,de tarie de caracter sau poate din orgoliu...
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment