Barbatul argumentelor

In urma cu un an pe vremea aceasta iubeam un barbat,ardeam in chinurile inflacarate ale dragostei,incercam sa cuceresc sufletului unui om caruia nici macar nu-i pasa de mine, care-si traia propria suferinta dupa persoana care-l abandonase satula sa-i mai suporte nepasarile si personalitatea-i fulminanta...un paradox stiu, dar oare nu asa este Ea, VIATA,un lung sir de paradoxuri?...Acest barbat caruia pentru orice cerinta trebuia sa-i aduci un argument bine intemeiat si bine exprimat,pentru care numai faptele sale nu cereau nicio explicatie,nicun argument...caci in teoria lui toate erau corecte si concrete...care pentru suferinta lui trada si amagea doua suflete...si am plans si l-am iubit cu fiecare parte a corpului si a sufletului meu...
Vremurile acelea mi le-a reamintit astazi un prieten pe care-l descopeream in aceeasi perioada, si mi-au facut placere unele amintiri dar ma simt de parca ar fi trecut 1000 de ani,au ramas toate in urma ca o istorie la care esti participant si care nu vrei sa se mai intoarca, chiar daca nu regret nimic (pentru ca viata mea mi-am trait-o fara regrete,caci stiu ca am dat tot ceea ce puteam da in acele clipe)imi dau seama ca atat cat am iubit atat de indiferente mi se par toate acum, nu pot spune ca-l urasc pentru ca sufletul meu nu vrea sa cunoasca acest cuvant si pentru ca din fiecare intamplare se trag invataminte, dar pot spune ca acele timpuri imi par atat de indepartate, ca facand parte dintr-o alta viata...Un necunoscut...Cata inocenta,cata naivitate...