cat de minunata este vremea lalelelor!iubesc aceste flori pentru ca sunt fragile,pline de culoare,delicate,pline de viata si de lumina...mi-as dori sa fiu o lalea,sa fiu daruita din dragoste si sa fiu primita cu dragoste,sa fiu tinuta in mainile unei femei minunate cu suflet mare,sa ma hranesc cu razele soarelui,cu multa apa si cu dragostea care ar mai putea exista in cel mai ascuns colt al inimi lumii!
As fi o lalea rosie ca sa traiesc cu pasiune,sa isc dorinta de viata,de bucurie...si apoi mi-as dori sa fiu o lalea galbena plina de gelozie in mijlocul unui camp de lalele rosii...iar mai apoi mi-as dori sa fiu o lalea alba,pura, ca o rochie de mireasa in mijlocul unui mare buchet de lalele galbene...dar poate ca cel mai mult mi-as dori sa fiu o lalea violet, pentru ca violetul este o culoare a masurii,construita din rosu si albastru in proportii identice,din luciditate si actiune cugetata,echilibrul dintre pamant si cer,simturi si spirit,patima si intelepciune.Pentru ca violetul este opusul verdelui,iar eu intr-o primavara vreau sa fiu trecerea autumnala de la viata la moarte,vreau sa fiu o taina,un mister al reincarnarii,al transformarii...intr-o oaza de speranta!
Pe monumentele simbolice ale Evului Mediu,Isus Hristos poarta un vesmant violet in timpul patimilor,adica atunci cand si-a asumat deplin incarnarea,cand,in momentul implinirii sacrificiului,uneste total in El Omul,fiu al pamantului,pe care il va rescumpara cu Duhul ceresc,nemuritor,in care se va intoarce.
Pentru ca violetul este culoarea supunerii si ascultarii...iar eu ca o lalea timida vreau sa ma supun frumusetii primaverii si bucuriei,dragostei si sperantei!
No comments:
Post a Comment