Vino la mine!

...timpul se indreapta cu pasi repezi spre viitor,uneori am impresia ca mult prea repede,imi da senzatia ca nu mai fac intr-o zi tot ceea ce mi-as dori...in jurnalul meu de acasa incep sa scriu si las frazele neteminate,filele albe,parca nu a-si mai avea timp,parca mi-ar fugi inspiratia...desi garsoniera mea este singurul loc in care ma regasesc,in care ma simt bine,am ajuns totusi sa strig catre el,un necunoscut...Vino la mine!...vreau sa ma indragostesc,vreau sa iubesc si sa fiu iubita in acelasi timp,la extrem,vreau sa simt ca traiesc din nou,vreau sa ies din monotonia care s-a asezat peste viata mea...
Niciodata nu am fost inconjurata de prieteni pentru ca sunt rari cei adevarati si de cate ori am incercat sa-mi fac,toti s-au dovedit ca-si urmareau doar interesul...vreau un grup cu care sa facem nebuniile varstei,sa simt ca viata nu trece pe langa mine ci prin mine...
Ascult Cd-ul cu muzica de dragoste al unei colege si-mi aduc aminte de I,cel langa care am simtit ca traiesc,si desi am suferit am fost si fericita,pentru ca am iubit la extrem...nu-mi pare rau...
...Vino la mine!,lasa-ma sa te iubesc,sa-ti daruiesc fiecare clipa a existentei mele,sa zburam spre infinitele culori ale curcubeului fericirii si inlantuiti sa ramanem pana la ultima suflare...
...Sunt ca o cetate greu de cucerit,si totusi imi doresc un locuitor,unul care sa ma faca mai frumoasa,sa aiba grija sa nu ajung in ruina....