...Home...

....today i had an exam...I am happy, i did the best i can and I think it will be just fine, i will take my diploma and I will have another calification: labour protection person....it is good for my Career and for my spirit...a new weekend will come, i hope to spend it with my family at my home...i think tomorrow after my exam will pass and after my work hour, i will take the train and go home to my parents...i need this...i need to put order in my life, in my thoughts....

...Doubts...

Saturday night I were mounting the stairs to the flat I am staying alone for a year… my legs hurt me very bad, because other shoes I wear past days doesn’t feat right. I were coming home after a night spent with a man I hadn’t seen for a long time, his phone surprised me, in a good way…the night begun well…he looked very well and his behavior was lovely, like a real gentleman… he present me his new car and he droved me in the city, he want us to go in M.C (a club with live music)…we arrived there too early, so he invited me to eat something, so we go to eat pizza in A.C, I didn’t want, it were to late for me to eat…because we left the car to far we decided to walk until there, the weather was excellent, we laugh very much, we talk, we kiss… After a wile we decided to return to M.C, there we didn’t find any empty sits, so we decided to go in another place, we didn’t know where so he took me about the car for a long time in the city…and finally we decided to go in D…There us staid for short time because he go outside of the bar to speak on the phone, and when he came back he was more dead than alive, I asked him what happened but he responded me that he doesn’t want to speak about this, and that for him are bad news. For that moment nothing was the same, he changed completely, with 360 degrees… I tried to do something to make him feel better but everything was in vane, the rest of the night was lost. I tried to understand him, but I think I didn’t deserve this treatment, no matter the reasons were, but this is life…
…and when I were mounting the stairs I thought that I never did something out of commune(extravagant) like to walk with empty foots when I feel pain in my legs, or to sing and dance in the rain (even if the rain was in the summer) or other things…I always were a person that think too munch before doing a thing, to serious, I realized I never knew to join my life, to appreciate every moment , every person beside me…I NEVER KNEW TO LIVE MY LIFE AS IT WERE THE LAST MOMENT…
I need to change, I need something or someone new in my life that can show me I can spend (join) my life in different ways…

Changes....

Seems that i have to write in english what i have to say....today on blogger i found a man that in his photo has a mask..like a dragon...this remind me of my dragon friend,a very nice person...this man on the blogger is such a crazy man...i like him...and i hope we can write eachother...
english is an international language, so i have to write in english,maybe like this this man will write me....

Teama...

astazi am aflat ceva care ma sperie...care ma face sa ma gandesc la existenta mea...este posibil sa nu iau salariul...un fior rece imi strabate sira spinarii...ce fac eu?...ce fac cu chiria, cu toate lucrurile de care am nevoie sa traiesc,cum imi achit datoriile la stat?...intrebari grele...fara raspuns...ma rog ca toate aceste intrebari sa dispara cat mai repede,sa se rezolve problemele si sa-mi dea salariul,pentru ca altfel nu stiu ce am sa fac...

Stiu ca astazi am iesit un pic din tipar,am scris despre mine si nu despre viata,asa cum fac de obicei...imi pare rau ca sylvia nu a mai dat nici un semn de viata,mi-ar fi placut sa legam o prietenie frumoasa...

Am mult de invatat pentru examenul de saptamana viitoare,si sper sa reusesc sa-l trec cu bine, astazi am muncit mult la referatul pe care trebuie sa-l fac si ma simt cam obosita,dar nu ma plang...trec ele toate...am crezut si am sperat mereu, nu se poate sa ma lasi tocmai acum...stiu ca Ai grija de mine...

...Rautate....

Astazi am fost la la o manastire...desi cred foarte mult in Dumnezeu nu prea stiu eu randuielile bisericesti,stiu ce este mai important :sa ai frica de Dumnezeu si sa faci cat mai mult bine,si oricum fiecare biserica are randuielile ei...asa ca inarmata cu o lumanare si un acatist am inceput sa intreb niste femei unde pot sa-l pun...atat mi-a trebuit,pe langa ca ma priveau ca pe cineva plin de bube sau cine stie ce alta boala,nici nu s-au sinchisit sa-mi raspunda... este casa Domnului,in care intrii cu ganduri bune cu suflet curat, ma intreb de ce mai intra daca pana si acolo sunt rai...am plecat foarte suparata si dezamagita, mai rau decat intrasem, si am realizat inca o data cat de rai sunt cei din jur...nu ceream nimic, decat o simpla si banala informatie...intram sa cerem, dar niciodata nu facem nimic sa rasplatim ceea ce ni se ofera in fiecare zi, se uita de dragoste, de afectiune, de un cuvant bun,frumos...totul se rezuma la bani, cat de multi avem, cati poti sa oferi...sunt pur si simplu dezgustata...sa intrii in casa Domnului, sa te arunci pe jos in rugaciuni, sa faci totul din fatarnicie?...de ce?...cand ai putea sa te rogi frumos, fara sa ti se simta prezenta, sa multumesti, sa ceri, sa speri, apoi sa pleci cu sufletul curat si cu dorinta de a face bine si de a nu mai repeta greselile facute pana atunci fata de cei din jur, sa te uiti le cel de langa tine gandul de a-l ajuta daca are nevoie, nu sa vrei sa profiti de el...
....si cum incercam sa ma rog neocupand prea mult loc, mai mai sa nu ma calce pe si sa ma loveasca o femeie care incerca sa pupe o icoana, nici nu am vrut sa o privesc de frica sa nu cumva sa gandesc rau...repet aceste cuvinte ori de cate ori am ocazia:daca am fi putin mai buni cu cel de langa noi, ne-ar fi tuturor atat de bine, ne distrugem singuri, unul pe altul...cand am putea sa avem atata fericire si liniste...
...stiam ca exista atata rautate dar nu m-am gandit ca poate merge atat de departe...
Imi plac aceste cuvinte la nebunie...de aceea trebuie sa le asez si aici:
Octavian Paler - Paradoxul vremurilor noastre Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari,dar suflete mai mici; autostrazi mai largi,dar minti mai inguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate. Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesabuit, radem prea putin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcam prea tarziu, ne sculam prea obositi, citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si uram prea des. Am invatat cum sa ne castigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata. Am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pana la luna si inapoi dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatataerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar invatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am invatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam. Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai multe informatii, sa produca mai multe copii ca niciodata, dar comunicam din ce in ce mai putin. Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei incete; oamenilor mari si caracterelor meschine; profiturilor rapide si relatiilor superficiale. Acestea sunt vremurile in care avem doua venituri, dar mai multe divorturi, case mai frumoase, dar camine destramate. Acestea sunt vremurile in care avem excursii rapide, scutece de unica folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste si la moarte. Sunt niste vremuri in care sunt prea multe vitrine, dar nimic in interior. Vremuri in care tehnologia iti poate aduce aceasta scrisoare si in care poti decide fie sa impartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj. Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite, pentru ca nu vor fi langa tine o eternitate. Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca acel copil va creste curand si va pleca de langa tine. Aminteste-ti sa-l imbratisezi cu dragoste pe cel de langa tine pentru ca aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic. Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si persoanelor pe care le indragesti, dar mai ales sa o spui din inima. O sarutare si o imbratisare vor alina durerea atunci cand sunt sincere. Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mana si sa pretuiesti acel moment pentru ca intr-o zi acea persoana nu va mai fi langa tine. Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.
...si aceste cuvinte sunt minunate:
Emma Bombeck Daca mi-as putea trai din nou viata... “...M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamintul se va opri daca eu nu voi fi la datorie pentru o zi....As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara ....As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult ....As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa....As fi mincat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cind cineva vroia sa aprinda focul in semineu ....Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui....N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat....As fi stat intinsa pe pajiste cu toate petele de iarba....As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata....Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa de la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat...l-as trai......Nu m-as mai agita atit de mult pentru lucruri meschine si marunte....Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, cine ce face....In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc....Sa ne gindim la lucrurile cu care Dumnezeu ne-a binecuvintat....Si la ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul,sufletul, emotiile.”
...mult adevar si putin realizam din ele in fiecare zi...

...Flacari...

Aseara am ascultat noua melodie a celor de la VH2-"Departe de noi",superba piesa,frumos spus: Iubirile trec, amintirile raman...Aseara am plans, a trecut mult timp decand nu am mai plans...
...Rautatea celor din jur este de nedescris, oamenii uita de unde au plecat,valorile morale au inceput sa piarda in fata ipocriziei,a pozitiei pe scara ierarhica,a banilor,a indecentei,a lucrurilor atat de lumesti...o data cineva mi-a zis: traieste tu pentru viata de apoi, ca eu traiesc pentru asta...Poate ca avea dreptate,ca nu s-a intors nimeni de acolo sa spuna cum este...si totusi sa traiesti asa fara nici o regula,fara nici o urma de decenta...Cea mai mare arta este aceea ca indiferent ce ti se intampla in viata, sa stii sa ramai om...
Banii... un singur cuvant ascunde atatea lucruri rele,atatea pacate adunate in el: tradare, minciuna, furt, ura, dependenta...pun semnul egal si scriu DECADENTA...
...nu incetam niciodata sa vrem ce are cel de langa noi: bani, lucruri, chiar si persoane...de ce intotdeauna ce are cel de langa tine pare a fi mai bun?...pana la urma asa este firea umana, sa tanjeasca,sa vrea si cred ca n-ar fi o problema sa se ramana la acest stadiu de a gandi...grav este atunci cand prin orice imprejurari vrei sa si iei ce are cel de langa tine, atunci se fura, si mai grav este cand vrei sa furi persoana de langa celalalt, atuci se atinge apogeul rautatii...pentru ca pedeapsa nu exista decat de la Dumnezeu...daca furi legea te face sa platesti, daca distrugi relatia dintre doi oameni nu exista nici o lege pentru asta...mai ales ca nici macar constiinta nu mai exista...si totusi pedeapsa divina este mai presus de orice alta lege sau pedeapsa...

De cativa ani incoace sta langa mine un barbat care in fiecare zi imi demonstreaza cat de mult ma iubeste, care este langa mine in toate momentele grele, care ma sprijina neconditionat...cu rusine recunosc ca nu m-am purtat cu el asa cum ar fi meritat...cineva spunea ca iubirea este de doua feluri: cea care vine cu fiori in stomac, care arde in flacari se consuma si se termina la fel cum a inceput si pe care doar cei nesabuiti o cauta si o vor; si cea care vine treptat, care se bazeaza pe prietenie, respect, care arde mocnit si nu se consuma, nu se termina si pe care toti ceilalti(cu exceptia nesabuitilor) o cauta, o doresc...eu cred ca intru in prima categorie si nu-mi explic de ce, poate ca-mi place sa traiesc viata la maxim, desi nu am practicat niciodata relatiile de tipul "one night stand" si nici cele in care partea materiala sa primeze...poate ca-mi place sa ard intens, sa ma sting pentru ca apoi flacara sa izbucneasca mai intens ca prima data...