Decizii...intrebari...dubii

Am considerat mereu ca lunile noiembrie si decembrie sunt mai speciale in viata mea si am realizat cu timpul cand am inceput sa devin mai matura ca toate lucrurile mari si importante din viata mea s-au intamplat in aceste luni...ma refer la noutati,propuneri,oferte care apoi mi-au influentat cursul vietii mele viitoare...si acum se pare ca acest lucru se intampla din nou.Oare am sa iau decizia corecta? am sa reusesc sa aleg ceea ce pe viitor va fi cel mai bine pentru mine?...in ultimii ani m-am plimbat mereu dintr-un oras in altul,am trait experiente de munca din cele mai variate,am fost mereu un calator cu valiza facuta,nedesfacuta pana la capat niciodata,am ales sa fiu singura pentru a ma realiza in cariera,am cunoscut oameni,mi-am facut prieteni si nu mi-a parut rau niciodata...poate doar am suferit in tacere,am plans incercand sa descarc tensiunile acumulate in clipele de singuratate,in clipele in care l-am abandonat chiar si pe Dumnezeu,desi au fost pana la urma alegerile mele iar renegarea nu-si avea rostul, pentru ca putin dupa sa ma intorc cu fata spre EL spasita,ca un "caine cu coada intre picioare",cerandu-mi iertare si multumind ca nu m-a abandonat...
Mama mea spune ca destinul nu il facem noi,indiferent cat de mult am vrea sa credem asta,si ca "ce iti este scris,in frunte iti este pus", si poate are dreptate,nu incerc sa o contrazic dar ma gandesc ca poate totusi prin alegerile noastre am mai putea schimba ceva, si totusi deciziile pe care le luam in anumite momente sunt cele pe care le consideram cele mai potrivite la acel moment,apoi cand lucrurile nu merg bine incepem sa ne gandim ca poate era mai bine sa fi ales varianta numarul 2...de parca ar exista un numarul 1 sau 2,sau 3..4...5...nu stiu ce sa fac...

Cu inima si mintea am plecat...la Colindat...

Am privit e-mail-ul primit de la colegii de la Iasi si am inceput sa plang, sa plang de bucuria amintirilor frumoase avute impreuna cu ei Craciunul trecut si de tristete pentru ca anul acesta nu voi putea fi alaturi de ei...lipsa mea din Corul care va aduce putina bucurie celor cu inima deschisa sa asculte minunatele colinde...
Împletit cu postul şi cu rugăciunea, colindul arată adevărata dimensiune pe care trebuie să o aibă creştinul în Postul Crăciunului, anume să postească bucuros, pentru că a primit un dar minunat din Bethleem.Dar mai întâi, sau poate în acelaşi timp, suntem chemaţi la asceză şi la pocăinţă, putini sunt cei care o mai fac, din ce in ce mai putin cei cu inima curata...cred ca daca o persoana nu stie sa iubeasca atunci nu a invatat nimic si degeaba incearca sa se abtina de la mancare...a iubi nu doar pe cei care fac parte din sangele nostru,nu doar pe cei care ne-au dat viata, ci pe toata lumea cunoscut sau necunoscut...pentru ca Dumnezeu ne-a iubit: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca toţi cei care cred în El să aibă viaţă veşnică.»...pentru ca s-a intamplat ceva ce nu avea sa faca parte din niciun ciclu al ordinii normale «Întruparea», naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria, după trup. «Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută»...
Cat de frumos descrie pr. prof. dr Constantin Pătuleanu, care este parohul Bisericii Sf. Nicoale "Udricani" din Bucureşti şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova,latura profund creştină a tradiţiei de a colinda: "Îndeobşte, colindele se ascultă cu emoţie şi pioşenie, vorbind ele însele despre ele, iar bucuria de a le asculta depăşeşte orice încercare de descriere sau definire a lor. Ele sunt glasurile cristaline ale strămoşilor, ce odinioară fuseseră copii, care ne încântă auzul, luminându-ne beznele sufletului, căci ele se adresează concomitent minţii raţionale şi sufletului trăitor. Ele ne limpezesc mintea, făcând-o să înţeleagă neînţelesul, sensibilizează inima, pentru ca aceia care le ascultă să trăiască o bucurie nespusă, realizându-se astfel legătura indestructibilă şi necesară dintre minte şi inimă. Fără ele bucuria naşterii Domnului Iisus Hristos n-ar mai fi deplină. Dincolo de valoarea lor teologică, emoţională şi etnologică, căci, asemeni doinelor, ele vin din străfunduri de istorie, reprezentând documente vii ale limbii poporului nostru; prin ele ne-am păstrat şi unitatea de fiinţă, de neam şi de credinţă; adică însăşi continuitatea chinuită pe aceste meleaguri binecuvântate; ele, colindele, mai au şi o altă dimensiune: etică sau morală, care ţine de scânteia divină din fiinţa omenească. Aceasta ne ajută şi ne îndeamnă să renaştem prin metanoia (înoire), să devenim mai buni, mai iertători, cu alte cuvinte, mai vrednici de împărăţia lui Dumnezeu. E adevărat că renaşterea şi înnoirea noastră trebuie să se producă în duh, căci: «Cine nu se va naşte din apă şi din duh nu va intra în împărăţia lui Dumnzeu...». Noi credem că, prin sensibilitatea pe care ne-o transmit, colindele ne ajută să-l cunoaştem pe Dumnezeu mai direct decât pe orice altă cale. Ele pătrund în casele şi-n sufletele noastre, aduse de copiii care, cu vocile lor diafane şi cristaline, cu inocenţa lor, bat la uşile creştinilor, alungând din inimile lor bezna păcatului şi aprinzând candela nădejdilor de mântuire, într-o lume bântuită de stihiile şi furiile răutăţii. Aceşti copii nu au nevoie să li se vorbească savant despre Dumnezeu, ei ştiu să-l primească pe Dumnezeu direct, intuitiv, cu sufletul deschis, prin curăţenia şi neprihănirea sufletelor lor. Cu siguranţă că de aceea Dumnezeu îi îndeamnă pe cei care doresc mântuirea la trăire în starea copilăriei nevinovate. În preajma Crăciunului n-ar fi nepotrivit să ne străduim a redescoperi copilăria cu frumuseţea, candoarea şi puritatea ei. Să redevenim pentru o clipă copii! Să nu ratăm această şansă unică a mântuirii prin colindele copilăriei!"...
...Am plecat sa colindam, Domn-Domn sa-naltam,
Cand boierii nu-s acasa....

Gheorghe Dinica - in inima mea va exista mereu..

Acest actor uriaş, care a urcat pe scenă mai des decât toţi actorii unui teatru mare la un loc, care a jucat roluri grele în peste 80 de filme şi care a făcut atâtea alte lucruri frumoase pentru noi, semenii lui, va ramane mereu in inima mea...am lacrimi in suflet de durere, s-a mai dus dintre noi un mare artist, incep sa ramana din ce in ce mai putini din generatia de aur, dar asa imi dau seama ca timpul trece si ca din pacate nu suntem nemuritori...din pacate pentru ca pierdem astfel de oameni;dar viata vine si trece ca un tren prin gara, cu bune, cu rele...maestrul Dinica a adus ceea ce a fost mai frumos, vocea lui inconfundabila imi va ramane mereu in minte si in suflet...
Citeam intr-un interviu : "Nu vreau să fiu acuzat de nostalgism, dar eu am făcut înainte filme care aveau calitate mai ridicată. Eu nu am mai văzut o poveste de dragoste într-un film românesc. N-am mai văzut un scenariu cu doi tineri care se iubesc. De ce? Cum să fie o poveste banală, e sensul vieţii! Aş vrea şi eu să joc un personaj dintr-ăsta, de ce dracu' nu se scrie? Îţi vine să nu te mai scoli dimineaţa şi să dai în darul beţiei. Eu nu spun să se parfumeze un scenariu, dar trebuie găsit un echilibru." ... iubea viata...si nu numai...
Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in pace!!!

Un cersetor...

viata m-a adus in pragurile umilintei si ale disperarii...am ajuns "un cersetor"...al Dragostei...ma vad in fiecare zi stand la coltul unei strazi si parca am mana intinsa, intinsa dupa fiecare persoana care ar putea sa-mi ofere...Dragostea...ma intind sa apuc cu degetele mele firave ultima farama de iubire,ultima scama de bunatate,...si strig uneori cu toata forta care sta in mine,poate ma aude cineva...dar nu are cine, fiecare este grabit in directia lui,in scopul bine ales,sau alergand la intamplare..si apoi cum sa ma auda caci strigatul este in mine...dar eu continui sa urlu...si continui sa cercesc,cu ochi blanzi,cu o lacrima pierduta in coltul ochilor...ma umilesc,ma tarai,intru in noroi si abia mai vad de oboseala,de frig,de privirile neinteresate ale celor din jur...le-as da tot ce am mai bun in suflet,in ganduri, in viata...doar sa am ceea ce cersesc...Dragoste...sunt convinsa ca daca mi-ar auzi urletul multi ar continua sa fuga,doar cel care s-ar opri ar intelege ca urletul meu cerseste...dragoste, si ar insemna sa ma salveze, sa redevin femeie, sa am din nou sperante,demnitate...si iubire...pacat ca cersesc de fiecare data la un colt de strada gresit,la o ora nepotrivita,intr-un anotimp ales la intamplare...pentru mine, pentru El...de parca dragostea ar avea anotimp,ora,vremuri...

November Rain...

"In times of grief and sorrow i will hold you and rock you, and take your grief and make it my own.When you cry,I cry, and when you hurt,I hurt.And together we will try to hold back the floods of tears and despair and make it through the potholed streets of life"...
O zi de noiembrie in adevartul sens al cuvantului...privind afara imi vine in minte melodia celor de la "Guns N'Roses" - November Rain...si tristetea aferenta frigului, a ploii,a timpurilor tulburi pe care le parcurg,ale nelinistilor interioare,ale cuvintelor nerostite,ale gesturilor inabusite in fasa,ale tuturor dorintelor,viselor pierdute,sperantelor prafuite si chiar uitate...
Este vremea uitarii,a lacrimilor,a gandirii profunde,a lacatelor ferecate,a pierderii intre trecut si prezent,a uitarii planurilor de viitor pentru ca este lipsit de speranta...Nu vreau sa ma mai mint ca ma simt bine cu mine insami,ca nu sufar,vreau sa plang,sa ma descarc de povara anilor,sa-mi eliberez sufletul de pacate, vreau timp pentru ranile adanci inca prezente pe chipul meu,spatiu pentru cele care urmeaza...
"guns"-pentru toate suferintele trecute si prezente;
"roses"-pentru toti cei care stiu sa mai iubeasca cu sufletul curat,care stiu sa planga,sa se bucure,sa daruiasca timp si placere,zambete si sperante,care stiu sa mai creada in Dumnezeu si in oameni,care se bucura de zi dar si de noapte in aceeasi masura,pentru toti cei care stiu sa daruiasca o floare cu demnitate si iubire,nu din interes sau obligatie...