iti spun asa pentru ca mi-as fi dorit sa fii o fetita frumosa cu ochi albastri, ca ai tatalui tau, sa zambesti mereu si sa fii fericita...dar nu ai vrut sa te arati niciodata, poate iti era teama, poate nu ai vrut sa ma dezamagesti, dar cum ai fi putut oare? te-as fi iubit oricum, doar erai parte din mine...Poate ai sa ma intrebi de ce fetita, cand toata lumea prefera un baietel caci nu sufera atat de mult in viata,sunt mai puternici si mai rezistenti...dar am sa-ti raspund fetita pentru ca indiferent de suferinte, de chinuri, doar ele sunt capabile sa dea nastere unei alte vieti...si te-as fi imbracat doar in rochite, si te-as fi rasfatat si te-as fi invatat sa fii cocheta si finuta...si mi-ar fi placut sa ai curajul tatalui tau si zambetul meu cand sunt fericita...
Cata putere mi-a trebuit sa-ti scriu aceste randuri...cand ai plecat am vrut sa plec cu tine, ce rost mai avea sa mai traiesc? si ai stiut asta si nu mi-ai dat voie...de ce ai plecat? ma faceai atat de fericita...te rog sa ma ierti, stiu ca sunt singura vinovata, am lasat gandurile mele si suferinta mea sa le simti si tu, te-am facut partasa la gandurile mele negre, la lacrimile mele...sa stii ca nu esti vinoavata cu nimic,tatal tau era doar impotriva mea, impotriva timpului...dar sunt convinsa ca nu avea nimic impotriva ta, cum ar fi putut daca in mintea si in sufletului lui tu nu existai???...te-am rugat in fiecare secunda sa nu pleci, de ce atata teama? te-as fi iubit cat pentru doi, iar lumea te-ar fi iubit cu siguranta, cine nu ar putea sa iubeasca un copil ?...tu devenisei fericirea mea si as fi facut orice sacrificiu pentru tine...ti-as fi pus lumea la picioare...
Ma vezi ca plang si acum? sunt mai nefericita, nu s-a schimbat nimic in bine ca ai plecat, ba din contra, imi este tot mai greu fara tine, imi lipsesc conversatiile noastre,orele de dans si muzica,plimbarile prin magazine cand iti aratam ce ti-as cumpara, inghetatele cu fructe din fiecare seara, raul de dimineata...lacrimile mele de suferinta nu erau datorita tie...iar suferinta nu are margini.
Imi cer iertare si ma rog sa-ti fie mai bine...plang cu lacrimi de sange si DA recunosc sunt un om slab,sunt "nimic" fara tine, si mai vreau sa stii ca te-am facut cu toata dragostea pe care o pot purta in suflet si eram fericita...
...iar daca ai fi fost baietel, te-as fi iubit la fel de mult, sa nu te indoiesti de asta, mi-ar fi fost mai greu sa inteleg ce-ti place sau ce nu-ti place, dar sunt convinsa ca as fi reusit pana la urma....cate ti-as mai scrie dar nu reusesc sa-mi stapanesc lacrimile, nu reusesc sa scot la iveala acea parte care usor,usor moare...cel care ar trebui sa ma asculte si sa ma elibereze, nu este dispus sa asculte "prostii nefondate", iar daca ai sa vorbesti cu el te rog spune-i sa lase orgoliile deoparte si sa puna o singura intrebare: "Vrei sa-mi povestesti cum a fost? vreau sa te ascult, imi pasa..."
Puiutul meu drag,ma asez in genunchi si-ti cer iertare...
Te iubesc.