Cat de mult mi-as fi dorit sa spun eu aceste cuvinte si el sa-mi raspunda in acelasi mod, dar din pacate pentru mine nu sunt cuvintele mele...mi-as dori sa intru in Pamant de durere dar stiu ca impotriva destinului nu te poti pune, si pana la urma cine sunt eu ca sa cer mai mult? cine sunt eu ca sa judec?
Incepe sa-ti placa de cineva,iesiti impreuna,apoi iesi impreuna cu prietena ta iar el se indragosteste nebuneste de ea, si ea la fel...cu ce pot eu condamna destinul? cu ce ii pot condamna pe ei?...cu nimic...pot doar sa sufar in tacere, pot doar sa plang caci asta stiu cel mai bine sa fac in ultimul timp...aceasta este menirea mea, tot ceea ce ating pentru mine devine scrum ca sa devina fericire suprema (paradis) pentru cei din jurul meu...amicul si confidentul meu imi spune "cine stie? poate fericirea e dupa colt...trebuie sa intorci capul si sa o vezi..dar daca ai ochii plini de lacrimi? cum sa o vezi?"...oh dragul meu prieten, cat de mult mi-as dori sa o vad chiar si printre lacrimi, mi-as sterge toate lacrimile, le-as lasa sa se usuce, as sterge orice urma si as fi fericita din nou, dar asta nu este pentru mine...probabil rolul meu este sa caut la nesfarsit si sa nu gasesc niciodata, un calator cu rucsacul in spate, un nomad fara casa, doar cu drumul lui...
"Iubirea, las-o libera...daca e a ta, sta langa tine, daca a plecat, inseamna ca nu a fost niciodata a ta" - nu a fost niciodata a mea, si nici nu va fi, nu face parte din destinul meu...
Friday, May 29, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment