Cand la capatul unui drum te mai asteapta inca,..o prietena!

Cand nelinistile pun stapanire pe sufletul tau, cand simti ca totul este impotriva ta,cand ratacesti haotic pe strazi fara sa-ti aduci aminte pe unde ai calcat ultima oara, cand tot ceea ce-ti oferea satisfactii nu-ti mai ofera nici macar un zambet, cand persoanele in care ai crezut cel mai mult te-au tradat, cand cel pe care-l iubeai pana la ultima suflare a plecat sa-si gaseasca fericirea in bratele altei femei,pentru ca ale tale erau prea obosite…sau cine stie...cand a comunica cu Dumnezeu nu-ti mai linisteste noptile si visurile…incerci sa iei o gura de oxigen,incerci sa tragi puternic aer in piept,sa-ti iei un moment de liniste,de izolar...
...eu am plecat spre prietena mea de-o viata, sa ne amintim de vremurile dulci ale copilariei, cand ne doream sa fim mari, sa fim femei, cand 15 ani si o zi erau deja 16, cand inca nu descoperisem apasarile timpurilor, cand orele 04 ale diminetii nu lasau amprente asupra chipului si trupului nostru pentru ca reuseam sa ne trezim la 06 si sa mergem la munca, sa dam o mana de ajutor parintilor\bunicilor la munca campului, cand nici un pom nu era prea inalt ca sa nu fie catarat, cand nu mai conta cu ce ne incaltam atata timp cand alergam cu viteza, cand fardurile erau produse interzise iar rujul tinea prea putin pentru ca uitam ca este pe buze, cand nicio apa nu era prea rece sau prea adanca, cand niciun animal nu era prea murdar ca sa nu fie mangaiat, cand mancam fara probleme de microbi orice fruct luat direct de pe jos, cand stelele pareau atat de aproape incat parca le atingeam cu mana, cand nu aveam telefoane mobile si totusi stiam mai multe una despre cealalta, cand inca mai scriam scrisori si asteptam raspunsuri, cand inca mai plecam cu cortul si ni se parea cea mai luxoasa calatorie...cand prietenia era lucrul cel mai important din lume...
...si le-am retrait pe toate la o cafea,la un ceai sau poate au fost mai multe caci nu-mi amintesc cum au zburat orele...si am trait si altele, prezente, actuale, care ne macina, care ne-au schimbat, si am vrut sa ni le povestim cu foc, cu patima, cu speranta ca impartasite vor disparea, vor deveni mai usoare, mai putin apasatoare...si poate ca ne-am incarcat bateriile, pentru viitor, pentru orele, zilele, saptamanile in care vom fi din nou singure impotriva lumii, sau lumea impotriva noastra, sau noi incercand sa ne integram in aceasta lume...draga prietena mi-a fost atat de bine cu tine...ITI MULTUMESC, II multumesc ca existi in viata mea!!!