Oare trebuie sa renunti la prieteni atunci cand iubesti?

As putea sa continui sa ma prefac ca nu ma intereseaza sau ca nu m-a afectat dar as fi ipocrita,ceea ce nu am fost, cred,niciodata...Asa ca spun cu tot chinul in suflet ca m-a durut enorm cand mi-am sunat prietenul si mi-a inchis (la inceput am crezut ca este intr-o intalnire si nu poate raspunde),apoi am descoperit de la el ca era impreuna cu iubita lui si nu mi-a raspuns pentru ca nu vroia sa-i dea explicatii...ideea este ca nu am sunat la o ora tarzie in noapte cand cineva si-ar putea face iluzii sau cand omul are putea dormi,si deci l-as deranja, am sunat in plina zi...Ii respect decizia pentru ca este prietenul meu,dar asta nu inseamna ca nu ma doare,ma doare pentru ca s-ar fi putut intampla ceva rau si as fi putut avea nevoie de ajutorul lui,si cui poti cere ajutorul daca nu celui care iti este prieten?...si nu se spune oare ca prietenii adevarati sunt aceia pe care-i poti suna la orice ora din zi si din noapte si ei sunt imediat alaturi de tine cand ai maxima nevoie??? Ma doare sa vad ca s-a schimbat, chiar daca sunt fericita pentru povestea lui de dragoste dar nu pot accepta faptul ca nu are puterea sa o faca pe cea de langa el sa inteleaga ca nu sunt un pericol ci doar o persoana pe care a avut-o alaturi si cu care a impartasit multe lucruri care au facut parte din viata lui,si ca sunt pur si simplu un om care face parte din viata lui inainte ca ea sa fi facut parte...
Mereu in fata celor cu care am fost nu a trebuit sa dau mai multe explicatii cu privire la alegerile mele,la prietenii pe care ii am si la faptul ca am modul meu de a fi, a fost mereu suficient sa-i fac sa inteleaga ca pe ei ii iubesc si ca atunci cand spun ca este un prieten, este doar un prieten si nimic mai mult....dar asta sunt eu...
Indiferent cate sentimente si stari de suflet am impartasit nu as avea acum curajul sa-i spun in fata ca m-a ranit...
Dragul meu prieten,daca ai sa citesti ceea ce am scris sper sa intelegi ca nu este o critica ci doar o mare durere pe care o am in suflet...poate ca exagerez dar ma simt lepadata inainte ca cocosul sa fi cantat a treia oara...ca ai fost slab si pentru a evita discutii care ar putea dezechilibra relatia pe care ti-ai dorit-o mereu,relatia pe care o ai acum, te-ai lepadat de mine...dar desi te inteleg (sau imi doresc sa o fac) rana nu se poate inchide...

Oare pana unde?...

Nu mi-a placut niciodata sa fac politica,am lasat-o in seama celor mai experimentati,celor mai dornici sa critice,acuze,judece,laude actiunile unora si altora ce s-au perindat pe la putere...eu am crezut mereu si cred in continuare ca toti cei ajunsi pe scena politica au uitat de unde au plecat si care era scopul lor initial:acela de a servi nevoile si problemele poporului (caci pentru aceea au fost alesi),si si-au vazut doar scopul lor acela de a obtine un "ciolan" cat mai mare si mai rotund in diametru...De ce sa nu fure si ei cand toti ceilalti s-au imbogatit deja in jurul lor,unde a luat unul mai merge sa mai ia inca unul...
M-am intors in tara intr-o mini vacanta si am nimerit in plin vartej electoral,in plina mizerie si mocirla,intr-o cocina de cea mai joasa speta,si desi am fost un cetatean care si-a facut mereu datoria (deoarece stiu ca dreptul la vot s-a castigat greu de-a lungul istoriei) de aceasta data am refuzat vehement sa fac parte din aceasta mocirla,din acest joc murdar,am refuzat sa votez,am refuzat sa fiu in acel interval de persoane care l-au votat pe cel mai putin rau dintre cei "rai",si am sa refuz mereu sa votez doar de dragul de a-mi respecta dreptul la vot fara ca persoana pe care o votez sa aiba valoarea necesara de a ajunge Presedintele tarii, acea figura care ma reprezinta in lume ca si Romania,tara unde Dumnezeu a vrut sa ma nasc...Accept orice comentarii pentru lipsa mea de la vot dar asta nu inseamna ca sunt si de accord cu ele...
Ceea ce m-a facut sa sciu aceste randuri este articolul pe care l-am citit astazi intr-un ziar pe internet:
http://www.jurnalul.ro/stire-observator/video-navala-la-groapa-de-gunoi-pentru-a-aduna-mancare-expirata-529977.html
...daca dupa exact 20 de ani de la marea Revolutie,atunci cand ca si natie,din motive necunoscute (necunoscute de a-l omora,pentru ca sustin ca Ceausescu putea sa ajunga in inchisoare),am decis sa ne omoram conducatorul,Romania, romanul cinstit a ajuns sa traiasca asa ca in reportajul de mai sus,atunci strig din tot sufletul RUSINE!!! si PACAT...

...Fiecare are un 1'...

"Hai l'intraprendenza e la sensibilità necessarie per tradurre le tue fantasie in realtà da vivere e assaporare attimo per attimo. Perciò non limitarti a sognare a occhi aperti, mettiti d'impegno per spingere nella tua direzione gli eventi e le situazioni. Organizza le occasioni, dai una mano al destino e vedrai che il miracolo che stai attendono si realizzerà presto" - asa sta scris la horoscopul de astazi...cum as putea sa nu ma limitez la a visa cu ochii deschisi cand singura dovada este visul? cand nu exista nimic concret in afara de asta? sa dau o mana destinului...dar oare nu destinul este cel care trebuie sa-mi intinda o mana, oare nu este El cel care ar trebui sa-mi arate ca se poate si in alt mod?...
In fiecare an pe 01 Decembrie,pe langa ca este ziua Nationala a Romaniei,este si ziua unei foste colege de Universitate cu care am fost buna prietena si cu care am ramas amica,in ciuda tutturor rautatilor petrecute intre noi,si pe care o sun in fiecare an sa-i fac urarile de bine necesare evenimentului.Timp de un an nu este ca aflam una despre cealalta prea multe,la un moment dat cred ca a ramas doar o obisnuinta,un gest dintre doi oameni maturi,de a face aceste urari(caci si ea ma suna de fiecare data cand este ziua mea)...acestea sunt momentele cand aflam stirile importante una despre cealalta, pacat (pentru mine) ca ea le are pe toate,cariera,familie,fericire, in timp ce noutatile mele sunt intotdeauna legate doar de munca si de mutarile continue dintr-o parte in alta. Daca anul trecut imi spunea ca face pregatirile de nunta, anul acesta mi-a dat minunata veste ca asteapta un baietel care se va naste in luna februarie...mi-a spus ca este bine, ca a avut o sarcina usoara si ca s-a ingrasat 14kg (sunt cele mai frumoase kilograme din viata unei femei,pentru toate celelalte exista lamentari,plansete,diete)...ma bucur pentru ea...si ma intristez pentru mine...cu fiecare an care mai trece imi dau seama ca imbatranesc si ca sunt singura,si nu ar fi asta totul, dar privind in prezent imi dau seama cati ani ar trebui sa mai treaca pana sa gasesti persoana potrivita care sa te iubeasca si pe care sa o iubesti,apoi decizia de a-ti uni destinele,apoi planificarea copilului....si anii trec,si tineretea trece,si corpul imbatraneste si el si nu-i poti cere rezultate miraculoase...ca unei masini vechi de 30ani,nu-i poti cere sa mearga cu 120km/h cand tot ce mai poate sunt doar 80km/h,si nu-i poti cere sa aiba 50.000km cand ea are peste 150.000km,chiar daca ai putea sa-i pacalesti pe cei din jur cu o vopsea noua si cu kilometrajul dat inapoi stii ca pe tine nu te poti minti,nici macar nu te mai poti amagi...durerea ascunsa nu dispare...
Dar pana la urma cine sunt eu sa-mi pun la indoiala Destinul? sa-I cer explicatii pentru viata mea?...nu mai privesc demult in viitor,traiesc doar prezentul ca sa nu-mi scape nimic,desi parca simt ca-mi fuge mai mereu printre degete,ca-mi scapa ceva, si am invatat sa-l accept asa cum este...si nu mai visez cu ochii deschisi,nu mai visez deloc,de teama...

Decizii...intrebari...dubii

Am considerat mereu ca lunile noiembrie si decembrie sunt mai speciale in viata mea si am realizat cu timpul cand am inceput sa devin mai matura ca toate lucrurile mari si importante din viata mea s-au intamplat in aceste luni...ma refer la noutati,propuneri,oferte care apoi mi-au influentat cursul vietii mele viitoare...si acum se pare ca acest lucru se intampla din nou.Oare am sa iau decizia corecta? am sa reusesc sa aleg ceea ce pe viitor va fi cel mai bine pentru mine?...in ultimii ani m-am plimbat mereu dintr-un oras in altul,am trait experiente de munca din cele mai variate,am fost mereu un calator cu valiza facuta,nedesfacuta pana la capat niciodata,am ales sa fiu singura pentru a ma realiza in cariera,am cunoscut oameni,mi-am facut prieteni si nu mi-a parut rau niciodata...poate doar am suferit in tacere,am plans incercand sa descarc tensiunile acumulate in clipele de singuratate,in clipele in care l-am abandonat chiar si pe Dumnezeu,desi au fost pana la urma alegerile mele iar renegarea nu-si avea rostul, pentru ca putin dupa sa ma intorc cu fata spre EL spasita,ca un "caine cu coada intre picioare",cerandu-mi iertare si multumind ca nu m-a abandonat...
Mama mea spune ca destinul nu il facem noi,indiferent cat de mult am vrea sa credem asta,si ca "ce iti este scris,in frunte iti este pus", si poate are dreptate,nu incerc sa o contrazic dar ma gandesc ca poate totusi prin alegerile noastre am mai putea schimba ceva, si totusi deciziile pe care le luam in anumite momente sunt cele pe care le consideram cele mai potrivite la acel moment,apoi cand lucrurile nu merg bine incepem sa ne gandim ca poate era mai bine sa fi ales varianta numarul 2...de parca ar exista un numarul 1 sau 2,sau 3..4...5...nu stiu ce sa fac...

Cu inima si mintea am plecat...la Colindat...

Am privit e-mail-ul primit de la colegii de la Iasi si am inceput sa plang, sa plang de bucuria amintirilor frumoase avute impreuna cu ei Craciunul trecut si de tristete pentru ca anul acesta nu voi putea fi alaturi de ei...lipsa mea din Corul care va aduce putina bucurie celor cu inima deschisa sa asculte minunatele colinde...
Împletit cu postul şi cu rugăciunea, colindul arată adevărata dimensiune pe care trebuie să o aibă creştinul în Postul Crăciunului, anume să postească bucuros, pentru că a primit un dar minunat din Bethleem.Dar mai întâi, sau poate în acelaşi timp, suntem chemaţi la asceză şi la pocăinţă, putini sunt cei care o mai fac, din ce in ce mai putin cei cu inima curata...cred ca daca o persoana nu stie sa iubeasca atunci nu a invatat nimic si degeaba incearca sa se abtina de la mancare...a iubi nu doar pe cei care fac parte din sangele nostru,nu doar pe cei care ne-au dat viata, ci pe toata lumea cunoscut sau necunoscut...pentru ca Dumnezeu ne-a iubit: «Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe unicul Său Fiu, pentru ca toţi cei care cred în El să aibă viaţă veşnică.»...pentru ca s-a intamplat ceva ce nu avea sa faca parte din niciun ciclu al ordinii normale «Întruparea», naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria, după trup. «Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută»...
Cat de frumos descrie pr. prof. dr Constantin Pătuleanu, care este parohul Bisericii Sf. Nicoale "Udricani" din Bucureşti şi profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova,latura profund creştină a tradiţiei de a colinda: "Îndeobşte, colindele se ascultă cu emoţie şi pioşenie, vorbind ele însele despre ele, iar bucuria de a le asculta depăşeşte orice încercare de descriere sau definire a lor. Ele sunt glasurile cristaline ale strămoşilor, ce odinioară fuseseră copii, care ne încântă auzul, luminându-ne beznele sufletului, căci ele se adresează concomitent minţii raţionale şi sufletului trăitor. Ele ne limpezesc mintea, făcând-o să înţeleagă neînţelesul, sensibilizează inima, pentru ca aceia care le ascultă să trăiască o bucurie nespusă, realizându-se astfel legătura indestructibilă şi necesară dintre minte şi inimă. Fără ele bucuria naşterii Domnului Iisus Hristos n-ar mai fi deplină. Dincolo de valoarea lor teologică, emoţională şi etnologică, căci, asemeni doinelor, ele vin din străfunduri de istorie, reprezentând documente vii ale limbii poporului nostru; prin ele ne-am păstrat şi unitatea de fiinţă, de neam şi de credinţă; adică însăşi continuitatea chinuită pe aceste meleaguri binecuvântate; ele, colindele, mai au şi o altă dimensiune: etică sau morală, care ţine de scânteia divină din fiinţa omenească. Aceasta ne ajută şi ne îndeamnă să renaştem prin metanoia (înoire), să devenim mai buni, mai iertători, cu alte cuvinte, mai vrednici de împărăţia lui Dumnezeu. E adevărat că renaşterea şi înnoirea noastră trebuie să se producă în duh, căci: «Cine nu se va naşte din apă şi din duh nu va intra în împărăţia lui Dumnzeu...». Noi credem că, prin sensibilitatea pe care ne-o transmit, colindele ne ajută să-l cunoaştem pe Dumnezeu mai direct decât pe orice altă cale. Ele pătrund în casele şi-n sufletele noastre, aduse de copiii care, cu vocile lor diafane şi cristaline, cu inocenţa lor, bat la uşile creştinilor, alungând din inimile lor bezna păcatului şi aprinzând candela nădejdilor de mântuire, într-o lume bântuită de stihiile şi furiile răutăţii. Aceşti copii nu au nevoie să li se vorbească savant despre Dumnezeu, ei ştiu să-l primească pe Dumnezeu direct, intuitiv, cu sufletul deschis, prin curăţenia şi neprihănirea sufletelor lor. Cu siguranţă că de aceea Dumnezeu îi îndeamnă pe cei care doresc mântuirea la trăire în starea copilăriei nevinovate. În preajma Crăciunului n-ar fi nepotrivit să ne străduim a redescoperi copilăria cu frumuseţea, candoarea şi puritatea ei. Să redevenim pentru o clipă copii! Să nu ratăm această şansă unică a mântuirii prin colindele copilăriei!"...
...Am plecat sa colindam, Domn-Domn sa-naltam,
Cand boierii nu-s acasa....

Gheorghe Dinica - in inima mea va exista mereu..

Acest actor uriaş, care a urcat pe scenă mai des decât toţi actorii unui teatru mare la un loc, care a jucat roluri grele în peste 80 de filme şi care a făcut atâtea alte lucruri frumoase pentru noi, semenii lui, va ramane mereu in inima mea...am lacrimi in suflet de durere, s-a mai dus dintre noi un mare artist, incep sa ramana din ce in ce mai putini din generatia de aur, dar asa imi dau seama ca timpul trece si ca din pacate nu suntem nemuritori...din pacate pentru ca pierdem astfel de oameni;dar viata vine si trece ca un tren prin gara, cu bune, cu rele...maestrul Dinica a adus ceea ce a fost mai frumos, vocea lui inconfundabila imi va ramane mereu in minte si in suflet...
Citeam intr-un interviu : "Nu vreau să fiu acuzat de nostalgism, dar eu am făcut înainte filme care aveau calitate mai ridicată. Eu nu am mai văzut o poveste de dragoste într-un film românesc. N-am mai văzut un scenariu cu doi tineri care se iubesc. De ce? Cum să fie o poveste banală, e sensul vieţii! Aş vrea şi eu să joc un personaj dintr-ăsta, de ce dracu' nu se scrie? Îţi vine să nu te mai scoli dimineaţa şi să dai în darul beţiei. Eu nu spun să se parfumeze un scenariu, dar trebuie găsit un echilibru." ... iubea viata...si nu numai...
Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in pace!!!

Un cersetor...

viata m-a adus in pragurile umilintei si ale disperarii...am ajuns "un cersetor"...al Dragostei...ma vad in fiecare zi stand la coltul unei strazi si parca am mana intinsa, intinsa dupa fiecare persoana care ar putea sa-mi ofere...Dragostea...ma intind sa apuc cu degetele mele firave ultima farama de iubire,ultima scama de bunatate,...si strig uneori cu toata forta care sta in mine,poate ma aude cineva...dar nu are cine, fiecare este grabit in directia lui,in scopul bine ales,sau alergand la intamplare..si apoi cum sa ma auda caci strigatul este in mine...dar eu continui sa urlu...si continui sa cercesc,cu ochi blanzi,cu o lacrima pierduta in coltul ochilor...ma umilesc,ma tarai,intru in noroi si abia mai vad de oboseala,de frig,de privirile neinteresate ale celor din jur...le-as da tot ce am mai bun in suflet,in ganduri, in viata...doar sa am ceea ce cersesc...Dragoste...sunt convinsa ca daca mi-ar auzi urletul multi ar continua sa fuga,doar cel care s-ar opri ar intelege ca urletul meu cerseste...dragoste, si ar insemna sa ma salveze, sa redevin femeie, sa am din nou sperante,demnitate...si iubire...pacat ca cersesc de fiecare data la un colt de strada gresit,la o ora nepotrivita,intr-un anotimp ales la intamplare...pentru mine, pentru El...de parca dragostea ar avea anotimp,ora,vremuri...

November Rain...

"In times of grief and sorrow i will hold you and rock you, and take your grief and make it my own.When you cry,I cry, and when you hurt,I hurt.And together we will try to hold back the floods of tears and despair and make it through the potholed streets of life"...
O zi de noiembrie in adevartul sens al cuvantului...privind afara imi vine in minte melodia celor de la "Guns N'Roses" - November Rain...si tristetea aferenta frigului, a ploii,a timpurilor tulburi pe care le parcurg,ale nelinistilor interioare,ale cuvintelor nerostite,ale gesturilor inabusite in fasa,ale tuturor dorintelor,viselor pierdute,sperantelor prafuite si chiar uitate...
Este vremea uitarii,a lacrimilor,a gandirii profunde,a lacatelor ferecate,a pierderii intre trecut si prezent,a uitarii planurilor de viitor pentru ca este lipsit de speranta...Nu vreau sa ma mai mint ca ma simt bine cu mine insami,ca nu sufar,vreau sa plang,sa ma descarc de povara anilor,sa-mi eliberez sufletul de pacate, vreau timp pentru ranile adanci inca prezente pe chipul meu,spatiu pentru cele care urmeaza...
"guns"-pentru toate suferintele trecute si prezente;
"roses"-pentru toti cei care stiu sa mai iubeasca cu sufletul curat,care stiu sa planga,sa se bucure,sa daruiasca timp si placere,zambete si sperante,care stiu sa mai creada in Dumnezeu si in oameni,care se bucura de zi dar si de noapte in aceeasi masura,pentru toti cei care stiu sa daruiasca o floare cu demnitate si iubire,nu din interes sau obligatie...

Am invatat...

Din toate relatiile mele nefericite,pe care le-am avut cu persoane care au lasat urme adanci pe chipul meu dupa lungi nopti in care singurul lucru pe care stiam sa-l fac era plansul, am inteles in sfarsit: VIATA este atat de scurta si de pretioasa incat nu merita nici macar o secunda sa o irosesti cu persoane,momente,situatii care nu-ti umplu sufletul de bucurie,de fericire. Am inteles dupa un lung drum ca probleme iti poti crea si singur,ca nu este nevoie de o a doua persoana care sa ti le creeze, care sa te faca sa suferi...si la capatul acestui drum am mai inteles ca sunt o femeie frumoasa (pentru ca exista in fiecare zi cel putin o persoana care sa-mi aminteasca acest lucru), puternica(pentru ca in fiecare zi reusesc sa merg cu mandrie si forta mai departe), inteligenta (pentru ca fac fata cu brio unor situatii cu adevarat stimulante intelectual), ca am un suflet mare (pentru ca mi-o reamintesc prietenii si nu numai), ca sunt un bun ascultator (pentru ca in fiecare zi o persoana isi descarca sufletul in fata mea), ca iubesc tot ceea ce este frumos si bun, ca stiu sa zambesc si sa sufar in acelasi timp, ca stiu sa ma bucur de cei din jurul meu,ca stiu ca apreciez zambetul nepretuit al unui copil, ca respect timpul si varsta (pentru ca-mi face placere sa cedez locul meu pe scaun unei persoane mai in varsta chiar daca si corpul meu ar avea nevoie de odihna dupa o zi intreaga de munca)...ca stiu mai presus de orice sa-i respect pe ceilalti!!!
Si daca stiu sa-i respect pe ceilalti de ce sa nu invat sa ma respect si pe mine? De ce sa accept rautatile celor din jur, de ce sa suport langa mine o persoana doar de dragul de a nu fi singura, de ce sa accept doar firimituri cand eu dau totul, de ca sa nu ma bucur de mine si de viata mea???
Dar AM INVATAT!... si promit sa nu mai accept in viata mea decat acea persoana care va stii sa ma iubeasca si sa ma respecte asa cum merit,asa cum si eu stiu sa o fac!!!

O relatie speciala...cu timpul

"Femeia Capricorn are o relatie speciala cu timpul, ceea ce va va face sa simtiti ca a venit fie prea devreme, fie prea târziu la întâlnirea dvs. cu destinul" - cat de mult ma regasesc in aceasta fraza, relatia mea cu timpul, dorinta mea permanenta de a controla, de a fi in armonie cu TIMPUL...il iubesc incepand cu modul in care il masuram, pasiunea mea cesurile, fie cele de mana(sau de buzunar)pana la cele afisate/expuse peste tot in jurul nostru...ma fascineaza cele desenate pe peretii cladirilor care arata timpul in functie de pozitia soarelui, ma fascineaza tot ceea ce este legat de timp...de vremuri
Nu imi este teama de el, l-am asteptat mereu cu placere, cu seninatate...de aceea poate vin mereu prea devreme la intalnirea mea cu timpul, cu destinul...nu am intarziat niciodata, pentru ca as pierde o parte in mine,din felul meu de a fi,pentru ca nu m-as regasi...si totusi, daca as sti ca intarziind chiar si cu o secunda te-as gasi,dragostea mea, atunci as lasa pasiunea mea pentru timp,l-as trada doar ca sa fiu acolo...mai devreme cu o secunda pentru tine, mai tarziu cu o viata...pentru mine

Orasul a revenit la viata...

Luna August s-a incheiat...vremea vacantelor a trecut, cel putin calendaristic la modul general,caci fiecare are timpul lui preferat pentru vacante...orasul a inceput sa devina agitat,freamata de lume cu pielea aurie si cu zambetul pe buze, inca nu este agitatia la capacitate maxima deoarece copii si adolescentii nu au inceput inca scolile dar orasul a prins viata...se alearga din nou,uneori haotic alteori cu un scop anume,fiecare cu problemele reale sau fictive in suflet si in minte...
M-am intors si eu dupa cateva zile de concediu,mai obosita decat am plecat,dar nu este loc sa ma plang sau nu m-as simti bine sa o fac,caci asa cum spune bunul meu amic fiecare are timpul lui si se intampla cu un scop anume,pentru ca asa trebuie sa se intample...
Astazi vorbeam cu prietena mea M si-mi spunea cat de rau a ramas dupa povestea ei de iubire, cum omul pe care l-a asteptat o viata a devenit omul de care nu mai vrea sa auda niciodata,care-i provoaca stari vomitive doar gandindu-se...mi-am dat seama ca este atat de afectata incat nu mai vrea sa mai aiba nimic cu italienii si cu tara lor,am apucat sa-i spun timid ca greseste,ca fiecarei persoane trebuie sa-i acorde prezumtia de nevinovatie si sa-i ofere increderea respectiva si ca indiferent unde ar pleca in lume situatia "starii de rau" nu se va schimba decat daca ea reuseste sa se impace cu sine...apoi am realizat ca este foarte greu,ca am avut si eu perioadele mele de indoiala,de deriva,de cale gresita,ca trebuie sa fii foarte puternic ca sa treci peste si ca nu multi reusesc sa o faca...ea este o persoana puternica,inteligenta si poate va reusi sa treaca peste,sau poate inteligenta nu are nimic cu aceste schimbari profunde, ma gandesc la amicul meu care chiar daca are un milion de calitati nu ar fi reusit sa treaca peste fara ajutorul cuiva,dar ajutorul trebuie sa si vrei sa-l primesti,sa fii pregatit pentru asta iar aici intervine EUL fiecaruia,acel ceva unde nimeni altcineva nu poate sa patrunda,decat tu,fiecare ca individ...Eu mi-am revenit cand mi-am reintors fata catre Dumnezeu, cand mi-am reluat calea,mai greu este atunci cand nu ai avut-o niciodata...
In scurta vacanta m-am intalnit si cu prietenul meu drag,mi-am dat seama ca il vedeam cu alti ochi fata de ultima noastra intalnire,impacarea de sine mi-a adus alta viziune asupra lui si m-am bucurat enorm sa-l gasesc plin de viata,de pasiune,de interes fata de persoana cu care-si imparte acum viata...cand ne-am luat "La revedere" l-am sarutat pe obraji cu toata dragostea ce putea veni din interiorul meu,si ca de fiecare data cand petreci clipe frumoase,timpul a fost prea scurt pentru noi...pentru intalnirea noastra...
Timpul vacantelor a trecut pentru unii...pentru altii poate abia incepe...

Panza de paianjen...

Vezi,asa imi inchipui viata,ca o panza de paianjen imensa,cenusie,lipicioasa,in care omul se zbate ca o musca.Undeva pazeste carnivorul:paianjenul...
Dar,la fel ca atunci cand privesti cu binoclul din fundul unei sali de spactacol actorii de pe scena,mi se parea ca-i in acelasi timp prea departe si prea aproape...

August...vremea vacantelor...

in curand majoritatea mazazinelor si firmelor din marea metropola isi vor inchide portile pentru aceasta perioada...un oras pustiu, sinistru, plin doar de turisti, probabil, care vor rataci prin caldura zilelor lui August...
Ador poporul italian ca stie sa-si traiasca viata...mi se pare incredibil sa inchizi un magazin trei saptamani si sa pleci in concediu, sa te bucuri de momente de liniste,de familie,de prieteni, de natura,de soare,de viata...am inteles de ce atunci cand spui ca o persoana are 60ani ti se raspunde: "a!!dar este tanara!!!"...relizez acum ca este tanara in conceptul lor, pentru ca stiu sa traiasca,sa iubeasca,sa manance,sa faca din orice fel de mancare o adevarata istorie,din orice calatorie,calatoria vietii lor...pentru ca apoi sa o ia de la capat...indiferent de meseria pe care o practica stiu sa respecte zilele de concediu,si chiar daca nu au multi bani reusesc sa paraseasca orasul si sa mearga la mare,la munte,oriunde,doar sa se relaxeze...
Aceasta este perioada in care fiecare trage un geamantan dupa el,in care toata lumea este fericita,in care nimeni nu mai este cu gandul la munca,in care orasele mari au devenit pustii,in care marea si muntele devin neincapatoare...iar copii sunt mai fericiti ca niciodata:parintii sunt alaturi de ei toata ziua...cat de frumos stiu unii sa traiasca aceasta viata...sunt fericita ca m-au adoptat in aceasta lume...

La capatul rabdarii...oare cine sta?

Am inceput de ceva vreme sa ma linistesc,sa am rabdare si sa cred ca totul are timpul lui in viata si se intampla atunci cand trebuie sa se intample...si totusi asta nu impiedica anii sa treaca, visele sa inceapa sa-si piarda forma,conturul,hainele frumoase sa se prafuiasca in dulap,fotografiile facute de una singura sa se inmulteasca,zambetul minunat al copiilor sa apartina doar celor din jurul tau...iar in linistea mea ma intreb totusi: daca toate lucrurile bune si frumoase vor veni prea tarziu?daca cuvintele frumoase,iubirile profunde, zambetele sincere vor veni atunci cand nu mai conteaza? daca vor veni atunci cand toate visele vazute cu ochii minti nu le voi mai recunoaste?daca nu voi mai stii sa ma bucur de ele?daca ma vor dezamagi?... abisul dintre visele care vuiesc in mintea mea si realitatea care ma inconjoara se adanceste cu fiecare secunda...si atunci?
Mi-am proiectat imaginea in fereastra biroului unde imi petrec cea mai mare parte din viata, si-am vazut femeia frumoasa din mine,femeia eleganta si rafinata dedicata muncii,carierei...si-am vazut si singuratatea de la celalalt capat,orele petrecute in fata computerului ca si scuza pentru a nu ma intoarce acasa, pentru ca nu este nimeni care sa ma astepte...
...Credeam că cer foarte puţin, dar se pare că e mult mai mult decât poate cineva să ofere.Nereusita lor ma duce cu gandul ca poate cer prea mult, ca sunt o povara prea grea...

Dragul meu...prieten,

fericirea pe care am regasit-o in ultimul tau mail mi-a adus lacrimi in ochi, nu as stii sa-ti spun daca pentru primele cinci minute au fost unele de fericirire sau de tristete, poate ambele...dar stiu ca atunci cand am citit ultimul cuvant in interiorul meu s-a intamplat ceva, am simtit pentru prima data ca te-am pierdut si ca nimic nu va mai fi la fel...la inceput a fost o unda de gelozie amestecata cu nervi, apoi cu trecerea timpului sufletul mi s-a umplut de bucurie gandindu-ma cat de fericit si implinit incepi sa devii...
Stiu ca ai sa citesti aceste randuri si de aceea fiecare cuvant mai important trebuie sa-l detaliez, ca sa nu las din nou sufletul si mintea ta sa calatoreasca pe teritoriul indoielii si al incertitudinii...
Gelozie pentru ca poti fi fericit si fara mine, ca nu ai sa mai ai nevoie de cuvintele de la mine, ca in centrul atentiei tale va sta altcineva...nervi pentru ca nu am stiut sa te iubesc asa cum meriti si deci sa am eu parte de sufletul tau minunat...Trecutul este si va ramane trecut asa ca iti doresc din tot sufletul meu incercat mult in ultimul timp sa fie EA aceea care porneste "motorul" si care sa reuseasca sa-l tina pornit pentru tot restul vietii tale...
...Iar eu am sa incerc sa pastrez adanc in suflet aceste cuvinte: "Si te rog mult... bucura-te! De orice lucru! De o floare, de un zambet pe strada, de lumina soarelui printre crengile copacilor...orice draga mea"
Multumesc.

Letter...to you

I don’t know how to start…how to tell you everything without scare you, without loosing you again…maybe you’ll say that you have never been mine, but for me in that night you have been everything…
Seeing the distance between us is more easy for me not saying some things, or saying that for us is too late or that we don’t have any chance…but I have to tell you everything that I feel for you…that I liked you from the very begging, from the first time that I saw you, and I just wanted to be with you…I had the best days of my life, and Barcelona was wonderful because of you, after I’ve lost you was ugly, empty, without sense…
Maybe that night you’ve changed your opinion about me, but I was happy being with you and unhappy not making love…I have never done such a thing – one night stand – but you were very special and I don’t know why…in the morning when you woke up saying that you didn’t sleep well and that you just wanted to go I felt like a cheep woman, like i did something wrong and I thought you just want to escape and never see me again, that you’ll never come at 12:00 a clock in front of Sagrada Familia but then when I saw you I was very happy, but you were sad all day and I imagined a lot of things…
When we arrived in front of the Cathedral you said that you’ll sit there because your feet kills you so I said that I’m going to take some pictures, then I didn’t realize that I went to far, I knew it that you’ll wait for me…I entered inside of the Cathedral to pray and to thank God for everything, for meeting you…and I realized that I want to take your hand and pray together so I came to find you so we can pray together in the house of God…but you wasn’t there anymore…I asked people about you using the photos from my camera, but nobody saw you…so, with tears in my eyes I looked for you…NOTHING…I was lost and lonely without you…I returned to the hotel thinking that you’ll come after me, that you’ll leave me a message, something, anything…but NOTHING…and I waited until late in the night to knock at my door…then I cried, I wanted to make love with you…in my mind was our night…I slept just for a short time…in the morning I asked the receptionist again, the same answer: NO.NOTHING…I walked until our first meeting place and I asked people about an bed & breakfast close to S.Familia…I didn’t know anything and I asked about you using again the photo….NOTHING…I took the bus (travel bus) hopping to find you, to see you on the street…but nothing…my eyes hurt me searching you in every person on the street…I search on the internet to find an email address or smth but I didn’t find anything, only famous persons with your name…I search for the flights, to come to the airport, but were to many flights on that hour for Paris and I thought that nobody will tell me private information…again NOTHING…lost, tired and confused I gave up…
Then…the Barcelona was empty without you…
I went to my cousin in Madrid with one thought: to find you on the internet, to find something about you, to tell you the truth... and I searched a lot, you can’t imagine how many hours and …NOTHING…and then I found you on Facebook, or somebody that looked like you, I recognized the position of your body, your hair styling (I can’t explain very well, but I prayed and felt to be you)…I hoped…but I kept searching…to many information, to many persons…no answer to my messages...how disappointed I was…and then you finally reply to me...how happy you made me...
I am not writing you a fairytale, is my story after I lost you, our story…I’m telling you my truth, what was in my heart, my feelings, what is still in my heart…maybe is better not saying all these things…MAYBE…I don’t know…but I can’t hide my feelings…I don’t want to hide them anymore…
I know you are worried about your father and I am very sorry for the situation, I’ll pray for him, for his wealth, I know how important is for you…
And I know you have your plans, your life and that between us are thousands of kilometers but I must tell you my feelings, the truth inside of me, I can’t lie to myself…then you know better…
I don’t want to say BIG WORDS, but I’ll tell them even if you’ll say to me that I was just an adventure and nothing more, even if you’ll never write me again…but you MUST KNOW that I’m ready to leave everything for you, to change my life, to start a new life only to be with you, I’m feeling that I’ve been waited for you all my life…BIG and HARD WORDS…I know…maybe I’m crazy…but it’s exactly what I’m feeling…the rest doesn’t matter cause what is everything without love???...
I’m sorry if I said something wrong…if I scared you…but I’ve lost you one time and I don’t want to loose you again because not saying what I’m feeling…maybe I’ll be ridiculously but doesn’t matter… if you wont reply I’ll understand…


"I believe that two people are connected at the heart, and it doesn't matter what you do, or who you are or where you live; there are no boundaries or barriers if two people are destined to be together." - Julia Roberts

O masina ?

sa stii ca sunt bine, nu-ti face griji,deja nu ma mai preocup pentru lucruri care chiar nu merita…nu am facut de fiecare data decat sa-mi deschid sufletul, sa-l pun pe tava unor persoane care s-au dovedit a nu fi la inaltimea presupunerilor mele…sau poate imi place mie sa cred ca fiecare esec se datoreaza faptului ca sunt ei cei orbi…cine stie…probabil ca nimic nu este intamplator cum spui tu, desi am ajuns sa nu mai cred aceste lucruri, cred ca tine doar de noroc si de destin si poate asa cum spuneai si tu mai demult destinul meu este de ai schimba pe ceilalti, de ai face fericiti, lasandu-ma pe mine aceeasi persoana si suferind mereu…incep sa ma obisnuiesc cu aceasta idee, incep sa cred ca acesta este scopul meu, si asa incepe sa doara mai putin…

Singura intalnire care nu a fost intamplatoare este cu siguranta a noastra, caci indiferent cat de mult suferim fiecare dintre noi, suntem fericiti impreuna, asa in relatia pe care o avem noi…de cele mai multe ori imi spui lucruri pe care le stiu si nu ma deranjeaza ca le spui, le evit pur si simplu ca sa nu ma mai doara atat de tare….Si indiferent de ceea ce s-ar intampla tu ai sa ramai mereu acelasi in inima mea, nu-ti imagina ca am sa pot uita vreodata ca ai fost gata sa accepti... persoane ca tine sunt unice sau una la un milion asa ca...nu-ti port dragostea pe care ai vrea-o tu dar esti special pt mine, pentru ca esti o persoana deosebita chiar daca tu nu vrei sa accepti asta...

Mail-ul pe care i l-am scris lui P ar fi mutat si muntii din loc, eu am primit asa un mail poate o singura data in viata: de la tine, si am inteles ca poate si el este ca si mine, daca nu s-a indragostit nu conteaza cate in luna si in stele ii scrie una...si ce sacrificii este dispusa sa faca... desi impresia mea era alta, m-am inselat se pare, sau poate nu are curajul sa ia o decizie, alta decat cea pe care o are acum in minte...
Traieste clipa!!!! Aceasta este deviza dupa care am sa traiesc, nimic mai mult, poate am sa devin o masina, dar oare nu sunt toti ceilalti masini? Cum sa traiesti intre masini daca nu esti si tu o masina? Poate ar trebui sa scimb celelalte masini, dar nu mai am puterea necesara, cred ca este mai simplu sa devin eu una...decat invers...am renuntat? Poate ca da,poate ca iau doar o pauza...nu mai stiu

"Mistere Venetiene" la Milano

Visez cu ochii deschisi...la sperante,vacanta,munca,la cuvinte nerostite,gesturi inabusite,lacrimi revarsate...la viata mea...la cartea pe care o citesc,la persoanajele ei, si am certitudinea ca nu vreau sa merg acasa,nu vreau sa ajung din nou in fata calculatorului ca singurul mod de refugiu,de amagire,de a nu mai fi singura...continui sa raman in metropolitana cu gandul la centrul orasului si continui sa citesc absorbita de fiecare pagina,de fiecare intamplare,oftez,zambesc si ma intristez,traiesc odata cu personajele mele...traiesc intr-o Venezie a secolului al-XIV-lea imbracata intr-o rochie lunga si alergand cu teama pe strazile inguste si intortocheate,labirintul constiintei mele,al sufletului ranit si revindecat...unde as putea citi linistita? in Piazza del Duomo? prea multa lume,prea mult zgomot,prea multa agitatie pentru gandurile si personajele mele...soarele inca isi mai arata fata fierbinte si trec cu repeziciune prin Galerii,nu vad pe nimeni,nu aud nimic si trec mai departe cu gandul la mine,la cartea mea...ajung si ma nelinistesc,nu vad nici un loc unde mi-as putea continua lectura, apoi vad un loc ce se elibereaza pe o banca,ma asez timid si incep sa citesc...oamnenii se aseaza,pleaca si vin,altii si altii,eu continui sa citesc;banca de piatra are atata caldura acumulata incat o simt fierbinte si dupa un timp simt urme de transpiratie siroind pe spate,dar continui sa citesc...ma intrerupe brusc o mogaldeata care se intinde spre cartea mea,ridic privirea si intalnesc doi ochi rotunzi si mari pe un chip bucalat,angelic,are parul blond si cret si-si intinde amandoua manutele spre mine,dornica parca sa-mi fure lumea,sa-mi ataraga atentia...pentru o secunda mi-o imaginez pe EA si ii intind mana,imi zambeste si alearga grabita sa prinda un porumbel,ii aud chicotelile pline de fericire,de inocenta, dar vreau sa continui sa citesc,nu vreau sa incep sa plang rapusa de amintiri...
Piazza della Scala...citesc despre vremurile culturale ale unei Venetii de mult apuse,la Milano...cat de ciudat si de minunat este sentimentul...timpul trece fara sa-mi dau seama,oamenii,soarele...Realizez insa ca am obosit,ma dor ochii iar ochelarii devin neputinciosi,creierul meu nu mai reuseste sa mearga mai departe,ma horatasc sa plec,oricum nu reusesc sa mai citesc un cuvant dar sa mai inteleg o fraza...patrund din nou in Galerii si-mi ridic privirea, ma cuprinde o stare de euforie si de fericire,vad atintite asupra mea ochii statuilor inaltate pe peretii Galeriei,ochi de femei,barbati,au parul lung,iar ele isi dezvaluie silueta si sanii,formeaza un culoar care se termina cu o cupola imensa de sticla si cu picturile anotimpurilor in cele patru puncte cardinale,si-mi dau seama ca traiesc istorie,ca pasesc intr-un alt timp,in alte vremuri...apoi timpul se opreste,...prietenul si dusmanul meu timpul,doar el imortalizat in toate fotografiile mele,ca si cum mi-as dori sa-l opresc,sa-l conduc...cat de naiva sunt,parca as avea varsta copilariei...ma bucur de zgomot,de lume,de cei care trec pe langa mine fiecare cu povestea lui,cu nelinistile,preocuparile,cu lumi diferite...
Patru baieti incep sa cante la instrumentele lor,au trei viori si un acordeon si canta Dumnezeieste muzica clasica,aud rasunand acordurile lui Vivaldi si ma opresc sa-i ascult,isi castiga existenta asa cum stiu mai bine,asa cum i-a inzestrat Dumnezeu,imi dau seama ca nu au facut nicio scoala speciala de muzica, nu au mai mult de 16 ani si stiu ca sunt romani,i-am auzit odata cand am trecut pe langa ei,...intr-o zi cand incercau sa imparta intre ei ceva de mancare...si am vazut lumea care ii asculta cu admiratie,iar recunostinta lor era cele cateva monede aruncate in cutia uneia dintre viori...ce viata...ce traire...
Mi-am purtat personajele in gand pana acasa si am spus: Iti multumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine!!! Sunt o femeie norocoasa si fericita in tristetea si singuratatea mea!

Anonim...

"Trupul ei e învelit în acest ambalaj ameţitor, e halat, tricou, pijama…rochia de bal? E ca un cadou surpriză numai pentru mine.Nu mă pot hotări dacă voi fi nevoit să îl rup, să îl tai sau să îl desfac cu răbdare. Deasupra liniile urcă ferm, apoi se arcuiesc plăcut pe sâni urmând sa se desfacă..armonios pe umeri si gatul de lebaduţă. Aici pielea apare brusc şi năucitor. Vreau să o sărut pe umărul drept dezgolit, acum fară bretea ,dunga ce ii punea mai mult in valoare stralucirea.. Mă apropii şi adulmec ca o hienă. Îmi amintesc parfumul cunoscut. Acela al aşternuturilor mele, dimineţi întregi în absenţa ei, când pot să jur că e lângă mine. Pielea ei e ca un altar în faţa căruia îngenunchez. Uleiurile sfinte cu care îşi acoperă trupul sunt ca o rugăciune nerostită. Undeva e ascunsă aroma aceea de cafea şi de ceaiuri exotice .Sau atingerea accea fantastică a nisipului ce există doar pe o plajă în imaginaţia mea. …. Buzele perfect conturate, cea de jos e mai carnalizată . Probabil că în ea îşi ascunde aroma săruturilor. Gustul acela pe care uneori îl simt la nesfârşit. Îmi aminteşte de îngheţată cu vanilie,căpsuni şi rom. Poate şi puţină scorţisoară.

Aici stau eu, împietrit în propria mea piele. În faţa mea, muscându-şi buza de jos, accea care îi ghidează săruturile, e ea, această Venus reală şi deopotrivă himerică. Mainile ei desenează un gest scurt şi ferm. Fundiţa de pe cadou alunecă pe coapse, pe glezne şi pluteşte imprecis pe covor.Ceva ….cade de pe umeri. Pentru un moment, infinit de lung în memeoria mea, se opreşte deasupra acelei convexităţi perfecte a sânilor. Apoi, ca o ceaţă amorfă, se închină la picioarele ei.. Trupul ei străluceşte ca o zi de primavară însorită……"

Ii multumesc anonimului care mi-a daruit aceste randuri...

O speranta...in fiecare calatorie

In timpul saptamanii nu-mi dau seama cum trece timpul,aceeasi monotonie:serviciu,casa,cumparaturi eventual un film la cinematograf,dar sfarsiturile de saptamana ma inebunesc...am de ales intre a ramane in casa si fata computerului si a-mi plange de mila sau a iesi singura sa vad minunatiile care ma inconjoara.Si pentru ca viata este scurta si nu-mi permit sa-mi bat joc de ea, aleg aproape de fiecare data a doua varianta...este cea mai buna si mai frumoasa dar sa nu credeti ca este si cea mai usoara.Cand o experimentezi prima si a doua oara este chiar placuta,ai timp de tine,de gandurile tale,nu-ti face nimeni programul,poti ramane cat vrei in fata oricarui obiectiv fara ca cineva sa te traga de maneca ca trebuie sa mergeti mai departe,fara sa i se faca cuiva sete,foame,dureri de picioare,cap sau alte organe,ii poti admira in liniste pe cei din jurul tau,ii poti asculta...dar dupa o perioada privind in jur iti dai seama ca tu esti de fiecare data singur,ca nu poti comenta cu nimeni frumusetile pe care le vezi,ca nu-ti face nimeni nicio fotografie(decat daca ceri la cate un strain in jurul tau),ca nu te poti bucura de savoarea unei inghetate sau sa razi din toata inima la o gluma bine spusa in momentele in care moleseala isi face loc in toate oasele,ca nu te poti plange de foame,de sete,ca nu te poti sprijini pe nimeni in cazul in care oboseala incepe sa-si ceara tributul...si atunci o umbra fina de tristete incepe sa-si faca loc pe chip,privesti in jur si-i vezi pe cei de langa tine fericiti,in doi,in patru..in familie,auzi strigatul unui copil,ii vezi fata fericita...si realizezi: SUNT totusi SINGURA...dar nu-mi permit luxul de a ramane mult timp asa,imi dau seama ca sunt totusi norocoasa,ca viata mi-a dat mai mult decat altora,si atunci II MULTUMESC...si MERG mai departe, cu gandul si speranta ca intr-o zi poate voi intalni inca o persoana ca si mine:curajoasa sa plece singura,dornica sa se intoarca pentru tot restul vietii alaturi de cineva...

That's life,that's all the people say.
You're riding high in April,
Shot down in May
But I know I'm gonna change that tune,
When I am back on top,back on top in June.

I said that's life,and as funny as it may seem
Some people get their kikcs
Stompin'on a dream,
But i don't let it, let it get me down,
Cause this fine ol'world it keeps spinning around.
I've been a puppet,a pauper,a pirate,
A poet, a pown and a king.
I've been up and down and over and out
And I know one thing:
Each time I find myself,flat on my face,
I pick myself up and get back in the race.

Nimic despre dragoste..

"Am spus,probabil,de prea multe ori,,unor oameni pe care,poate nici nu i-am iubit cu adevarat,nici nu m-au inteles,sau nu m-au ascultat.Dar tie nu vreau sa-ti vorbesc nimic despre dragostea mea,ci despre recunostinta pe care ti-o port.Despre cata lumina lina aduci in viata mea,si cata frumusete.Despre cat de coplesita sunt de iubirea ta,pe care o simt neciobita si mandra,despre dorinta mea nebuneasca sa te port in mine,si sa te nasc,si sa te vad multiplicat la infinit pe pamant,pe tine,cel mai frumos,cel mai iubit,cel mai al meu dintre toate fapturile lumii.Despre miracolul ca dorinta mi s-a implinit..."

"All The Man That I Need"

I used to cry myself to sleep at night
But that was all before he came
I thought love had to hurt to turn out right
But now he's here
It's not the same, it's not the same

He fills me up
He gives me love
More love than I've ever seen
He's all I've got,
He's all I've got in this world
But he's all the man that I need

And in the morning when I kiss his eyes
He takes me down and rocks me slow
And in the evening when the moon is high
He holds me close and won't let go
He won't let go

Ce cautam?

Ne ascundem timizi in spatele monitoarelor,inventam profile,adaugam fotografiile cele mai bune,care sa arate partea cea mai frumoasa din noi,purtam conversatii cu persoane pe care nu le-am vazut niciodata,acceptam dialoguri fericiti ca ne putem ascunde sub aceasta masca numita "internet-computer" si ne reinventam...pentru ce? apoi constatam cu stupuoare ca daca iesim pe strada nu indraznim sa ridicam privirea la mai mult de ceea ce inseamna picioarele noastre,ca sa nu mai vorbim de un zambet sau de un salut...dar continuam sa ne amagim...Pana si cei carora natura le-a daruit o frumusete deosebita isi adauga fotografiile pe diferite site-uri mereu in cautare de cate ceva...selectionam si restrctionam in functie de ceea ce vedem pe ecran,dar nu ne dam seama ca suntem orbi cautand la infinit ceea ce nu vom gasi niciodata...viata se traieste in realitate,nu in aceasta realitate virtuala...

Parfumul minunat al ploii...

Intreaga zi norii s-au incapatanat sa troneze cerul, nu au vrut sa se imprastie,au ramas uniti ca pentru eternitate, iar cand au inceput sa nu se mai inteleaga...au aparut primii stropi de ploaie. La inceput timiziapoi din ce in ce mai naprasnic. M-am asezat in fata geamului ca sa o admir, cu rochia ei lunga tranparenta, cu gratiile ei reci, tot ceea atingea devenea mai verde, mai frumos, mai infloritor...purtata in lumea fascinanta a imaginatiei am simtit ceva cald pe piciorul drept, langa mine statea cu ochii plini de mirare cainele,Fix, vroia sa-mi comunice probabil ceva...l-am intrebat cu jumatate de gura ce pot face pentru el iar cu ochii lui si mai mirati ma fixa, apoi l-am intrebat daca vrea sa iasa afara si brusc la auzul acestor cuvinte s-a ridicat si a inceput sa dea din coada, am inteles atunci totul...
- Esti sigur ca vrei sa iesim? Afara ploua. Ne vom uda amandoi iar tu ai sa te murdaresti. Dar el continua fericit sa dea din coada explicandu-mi parca ca prea putin ii pasa de ploaia de afara.
Am luat zgarda si ne-am indreptat spre iesire. Am deschis usa si am simtit cum aerul rece si umed imi patrunde adanc in plamani, mirosul placut al ploii imi mangaia narile.Am insiprat profund ca si cum ar fi ultima gura de aer care-mi este data...Fix s-a oprit in usa privind nedumerit peisajul si ploaia, s-a intors si m-a privit in ochi
- Ti-am spus ca ploua, ce ti-ai imaginat ca te pacalesc?
A iesit apoi repede, probabil nevoile fiziologice erau deja mult prea puternice incat o amarata de ploaie sa-l poata impiedica. Eu am continuat sa stau nemiscata pe tocul de usa simtind cum trage firul dupa el...apoi s-a oprit, firul se terminase, a latrat de doua ori anuntandu-ma ca acea zona de curte nu-l multumeste si ca va trebui sa ma misc putin, sa ies cu el in ploaie. L-am urmat tacuta, parfumul ploii ma fascinase, asa ca nu mai eram capabila sa reactionez...Magnolia trona linistita in mijlocul curtii,plina de viata,plina de energia fiecarei picaturi de ploaie...
Am continuat sa inspir si sa expir pana am simtit o durere in plamani, dar ma simteam atat de bine...zgomotul ploii cazand si cateva pasari ciripind,la inceput usor apoi din ce in ce mai puternic ca si cum s-ar fi certat,erau singurele care-mi deranjau linistea...si gandurile mele care curgeau valuri, valuri, lipsa ta, singuratatea,golul din mine,nepasarea,aroganta, orgoliile,compromisurile,noptile in care te caut cu privirea,mainile mele cercetand locul gol din dreapta mea...ceva cald se prelingea pe obraji si nu era ploaia,ea avea un alt statut mai rece...nu-mi dau seama cat am reusit sa stau in acel loc dar am inceput sa aud un latrat frenetic...l-am privit si brusc mi-am dat seama ca eu stateam in ploaie iar el era adapostit sub streasina casei, ma privea cu ochi blanzi si parca-mi intelegea suferinta, ma implora sa intram in casa tragandu-ma in directia usii...ploaia imi patrunsese pana la piele,imi era frig dar parfumul ei adanc intrat in suflet nu mai vroiam sa-l las sa plece,imi aducea aminte de cel al pielii tale si ma incapatanam sa nu-i mai dau drumul, ma obseda in fiecare seara pana intr-o dimineata cand nu mi l-am mai amintit...de atunci am inceput sa-l inventez in fiecare zi,noapte,secunda,il caut in fiecare persoana,obiect,in mine...dar nu am mai reusit sa-l gasesc...
Parfumul ploii...rece,patrunzator,grav,puternic,bland,aspru,dulce...ca si tine,ca si parfumul pielii tale.
Din nou in fata ferestrei stau si admir ploaia,o parte mi se prelinge din par, alta o tin in suflet...caldura de pe picior imi confirma ca, cainele s-a asezat linistit langa mine...ma priveste cu ochii lui blanzi,stiu ca-mi intelege suferinta dar nu-mi mai spune nimic...
Continui sa o privesc si-i simt parfumul adanc in suflet si pe piele...Obosesc si atipesc cateva momente, prin vis imi tin micuta in brate, ii simt pielea fina si calda, mirosul ei cel bland, de lapte cald si pe tine privindu-ne cu ochi calzi,protectori...un vis frumos,un cosmar in realitate...apoi simt pe obrazul stang o caldura puternica si o lumina care-mi deranjeaza ochii,suparata incerc sa reactionez contra acelui ceva/cineva care-mi deranjeaza linistea,deschid ochii si vinovatul este EL, Soarele.
- Ai reusit! imi spun incet ca pentru sine, ca si cum nu as vrea sa deranjez pe cineva.
Printre norii grei si-a facut loc ca sa se poata arata inainte de a merge la culcare, ca si cum ar vrea sa-mi reaminteasca ca exista,sa nu uit vreodata ca exista...ploua din nou,de aceasta data cu soare...realizez cat de bine pot exista impreuna si-mi spun:
"You are strong and brave and you can get through this.We shared some beautiful times together and you made my life...you made my life.I have no regrets.But i am just a chapter in your life-there will be many more.Remember our wonderful memories,but please don't be afraid to make some more"
Ploaia avea mirosul pielii voastre...pe maini am inca miros de lapte cald...

Astazi este 1 Iunie si mi-ar fi placut sa-ti pot spune LA Multi Ani mica mea printesa !!!

http://www.trilulilu.ro/cristinaildi31/54400be7ddbc3c

Scrisoare catre puiutul meu...

Draga mea,
iti spun asa pentru ca mi-as fi dorit sa fii o fetita frumosa cu ochi albastri, ca ai tatalui tau, sa zambesti mereu si sa fii fericita...dar nu ai vrut sa te arati niciodata, poate iti era teama, poate nu ai vrut sa ma dezamagesti, dar cum ai fi putut oare? te-as fi iubit oricum, doar erai parte din mine...Poate ai sa ma intrebi de ce fetita, cand toata lumea prefera un baietel caci nu sufera atat de mult in viata,sunt mai puternici si mai rezistenti...dar am sa-ti raspund fetita pentru ca indiferent de suferinte, de chinuri, doar ele sunt capabile sa dea nastere unei alte vieti...si te-as fi imbracat doar in rochite, si te-as fi rasfatat si te-as fi invatat sa fii cocheta si finuta...si mi-ar fi placut sa ai curajul tatalui tau si zambetul meu cand sunt fericita...
Cata putere mi-a trebuit sa-ti scriu aceste randuri...cand ai plecat am vrut sa plec cu tine, ce rost mai avea sa mai traiesc? si ai stiut asta si nu mi-ai dat voie...de ce ai plecat? ma faceai atat de fericita...te rog sa ma ierti, stiu ca sunt singura vinovata, am lasat gandurile mele si suferinta mea sa le simti si tu, te-am facut partasa la gandurile mele negre, la lacrimile mele...sa stii ca nu esti vinoavata cu nimic,tatal tau era doar impotriva mea, impotriva timpului...dar sunt convinsa ca nu avea nimic impotriva ta, cum ar fi putut daca in mintea si in sufletului lui tu nu existai???...te-am rugat in fiecare secunda sa nu pleci, de ce atata teama? te-as fi iubit cat pentru doi, iar lumea te-ar fi iubit cu siguranta, cine nu ar putea sa iubeasca un copil ?...tu devenisei fericirea mea si as fi facut orice sacrificiu pentru tine...ti-as fi pus lumea la picioare...
Ma vezi ca plang si acum? sunt mai nefericita, nu s-a schimbat nimic in bine ca ai plecat, ba din contra, imi este tot mai greu fara tine, imi lipsesc conversatiile noastre,orele de dans si muzica,plimbarile prin magazine cand iti aratam ce ti-as cumpara, inghetatele cu fructe din fiecare seara, raul de dimineata...lacrimile mele de suferinta nu erau datorita tie...iar suferinta nu are margini.
Imi cer iertare si ma rog sa-ti fie mai bine...plang cu lacrimi de sange si DA recunosc sunt un om slab,sunt "nimic" fara tine, si mai vreau sa stii ca te-am facut cu toata dragostea pe care o pot purta in suflet si eram fericita...
...iar daca ai fi fost baietel, te-as fi iubit la fel de mult, sa nu te indoiesti de asta, mi-ar fi fost mai greu sa inteleg ce-ti place sau ce nu-ti place, dar sunt convinsa ca as fi reusit pana la urma....cate ti-as mai scrie dar nu reusesc sa-mi stapanesc lacrimile, nu reusesc sa scot la iveala acea parte care usor,usor moare...cel care ar trebui sa ma asculte si sa ma elibereze, nu este dispus sa asculte "prostii nefondate", iar daca ai sa vorbesti cu el te rog spune-i sa lase orgoliile deoparte si sa puna o singura intrebare: "Vrei sa-mi povestesti cum a fost? vreau sa te ascult, imi pasa..."
Puiutul meu drag,ma asez in genunchi si-ti cer iertare...
Te iubesc.

"Simt ca este barbatul pe care l-am asteptat toata viata..."

Cat de mult mi-as fi dorit sa spun eu aceste cuvinte si el sa-mi raspunda in acelasi mod, dar din pacate pentru mine nu sunt cuvintele mele...mi-as dori sa intru in Pamant de durere dar stiu ca impotriva destinului nu te poti pune, si pana la urma cine sunt eu ca sa cer mai mult? cine sunt eu ca sa judec?
Incepe sa-ti placa de cineva,iesiti impreuna,apoi iesi impreuna cu prietena ta iar el se indragosteste nebuneste de ea, si ea la fel...cu ce pot eu condamna destinul? cu ce ii pot condamna pe ei?...cu nimic...pot doar sa sufar in tacere, pot doar sa plang caci asta stiu cel mai bine sa fac in ultimul timp...aceasta este menirea mea, tot ceea ce ating pentru mine devine scrum ca sa devina fericire suprema (paradis) pentru cei din jurul meu...amicul si confidentul meu imi spune "cine stie? poate fericirea e dupa colt...trebuie sa intorci capul si sa o vezi..dar daca ai ochii plini de lacrimi? cum sa o vezi?"...oh dragul meu prieten, cat de mult mi-as dori sa o vad chiar si printre lacrimi, mi-as sterge toate lacrimile, le-as lasa sa se usuce, as sterge orice urma si as fi fericita din nou, dar asta nu este pentru mine...probabil rolul meu este sa caut la nesfarsit si sa nu gasesc niciodata, un calator cu rucsacul in spate, un nomad fara casa, doar cu drumul lui...
"Iubirea, las-o libera...daca e a ta, sta langa tine, daca a plecat, inseamna ca nu a fost niciodata a ta" - nu a fost niciodata a mea, si nici nu va fi, nu face parte din destinul meu...

Solo i miei pensieri...

Am spus ca nu am sa ma mai gandesc la nimeni si la nimic, ca nu am sa mai vreau sa iubesc pe nimeni, cautarile mele au incetat, nu mai sper ca voi intalni acea dragoste care sa-mi faca tot copul sa tremure, sufletul sa nu mai aiba liniste si noptile in care sa nu mai reusesc sa dorm...am spus GATA acestui chin, acestei suferinte...
Nu trebuie sa ma mai intreb de ce barbatii cauta mereu sa cucuereasca mai multe femei in acelasi timp...poate acesta este modul in care ei isi demonstreaza ca pot cuceri lumea, ca sunt puternici, ca nimeni si nimic nu le sta in cale....toate lucrurile frumoase dureaza trei zile, cand mintea vrea insa sa hoinareasca poate dura si mai mult dar totul devine o iluzie, un mod in care ne place sa credem lucruri care nu se vor intampla niciodata, scenarii si nimic mai mult...
Vreau sa renunt sa mai cred ca imi voi gasi sufletul pereche, lasa-ma sa intru pe aceasta cale si nimeni si nimic sa nu ma mai faca sa ma razgandesc, sa traiesc momentul, sa nu mai cunosc gelozia si sa nu mai am indoieli, deci sa nu mai iubesc...CHIAR imi doresc asta....
Sunt o femeie atat de slaba ca si caracter, cum cineva mi-a acordat atentie, am inceput sa-mi fac sperante, sa cred ca ar putea exista ceva frumos...nu ai inteles ca nu poate exista nimic frumos, ca nu extista nimeni pe lumea asta care te-ar putea iubi si pe care sa-l iubesti ???
Trebuie sa las lucrurile sa mearga in directia deja stabilita fara sa ma gandesc prea mult, imi spun in fiecare zi ca nu trebuie sa mai analizez lucrurile de o mie de ori, ca daca nu m-as mai consuma atat poate as reusi sa realizez ceva frumos...trebuie sa invat bine aceste expresii care au legatura cu viata mea privata: NU ESTE TOATA LUMEA CA SI TINE si GANDESTI PREA MULT...cred ca sunt uneori prea romantica, cred ca-mi doresc prea repede ca cel de langa mine sa arda la fel ca si mine, 120% nu trebuie sa mai existe, sa lasam timpul sa treaca, de ce sa grabim lucrurile?, sa ne cunoastem, ....cata iubire trebuie sa ingradesc, trebuie sa o fac sa dispara, sa o consum in alte moduri...oare un barbat atinge fericirea suprema doar cand are o femeie langa el? Sau sunt doar eu acea care este fericita la maximum doar cand am langa mine un barbat?...cine stie...prea multe intrebari, prea multe ganduri, de ce trebuie sa-mi pese?...GATA...am decis: las lucrurile sa vina de la sine, distractie maxima, momente exploatate la maximum, oportunitati prinse din zbor....OARE???



Senza lei il tempo sembra strisciare
passando più lento del solito
senza lei chiamare un'altra
mi sembra davvero qualcosa di stupido
che vita inutile senza lei
bevo fumando e poi mangio bocconi di piccole lacrime
son diventato pensandoci bene anche un povero diavolo
e se mi guardo allo specchio
mi sembro più vecchio in un attimo
chissà se impazzirò
si può pure andar giù dal balcone
dare un calcio più forte al portone
ma non senti lo stesso dolore
quel sapore di morte nel cuore
se tu non ci sei
Dove sei
maledettissimo pezzo di stella
cadendo hai colpito il mio cuore
lo sai?

Dove sei
senza di te nella vita
magari le altre bastavano
per sopravvivere

Dove sei
se fossi stata un miraggio
la bolla d'amore scoppiava in un attimo
e poi?

senza te mi regalavo nei letti
al momento di chi mi desidera
potevo vivere così
senza lei ho cominciato a vedere
l'amore è qualcosa di cinico
l'indifferenza è il vestito
che metto ogni sera di solito
ho quasi voglia di spegnere
l'ultima fiamma dell'anima
ma poi si arrabbia Dio
la mia febbre continua a salire
quanto male che sento nel cuore
ho paura non voglio morire
sono solo un vigliacco d'amore
che vive di te

Dove sei
maledettissimo pezzo di stella
cadendo hai colpito il mio cuore
lo sai?

Dove sei
senza di te nella vita
magari le altre bastavano
per sopravvivere

Dove sei
se fossi stato un miraggio
la bolla d'amore scoppiava in un attimo
e poi?

senza te mi regalavo nei letti
al momento di chi mi desidera
potevo vivere così

Singurul bastard din viata mea ai fost tu…

Singurul bastard din viata mea ai fost tu…

Tot ceea ce era de scris despre suferinta mea am scris, sute de pagini, mii de cuvinte,nopti de nesomn, lacrimi, imagini, cosmaruri, urlete interioare si exterioare, nu a mai ramas nimic de spus, nimic de facut si cu toate astea golul din inima mea nu vrea sa dispara, bolovanul care-mi apasa pieptul, gheara care-mi strange inima… nu vor sa dispara. Lacrimile curg si doar zgomotul lor imi deranjeaza gandurile, linistea, cum as putea sa inving suferinta? Am sters toate mesajele de la tine,fotografiile, tot ce ar putea sa-mi mai aminteasca de tine, ca un coipl naiv,am crezut ca odata aruncata jucaria nu imi va mai face rau, aceste mesaje blestemate nu le mai citesc la propriu dar le vad unul cate unul cu ochii mintii, se succed rapid insirate ca pe un papirus si indiferent cat de mult incerc sa le fac sa dispara nu reusesc…acele cuvinte care mi-au facut atata bine, acum imi ard ochii, mintea, sufletul…
Femeia puternica din mine nu mai este, ai distrus-o, nu a mai fost asa niciodata, si vrea ca suferinta sa inceteze…ai fost parte din mine, erai in interiorul meu si eram fericita, chiar daca nu erai langa noi, chiar daca nu te gandeai la noi, eram fericite…
Nu pot sa sciu nici macar povestea noastra,asa cum am promis, nu mai pot sa o scriu, ma face sa ma zvarcolesc de durere, fiecare cuvant imi arde ochii,sufletul,mintea, mana refuza sa scrie, am plumb in degete iar unghiile s-au transformat in sange, sunt carne vie…NU POT…desi stiu ca daca as termina-o as reusi sa scap de suferinta,totul ar disparea,m-as linisti, as avea din nou inima curata, dar NU POT, suferinta este prea mare, ar trebui sa scriu despre EA, de cum era sa mor, de golul imens ramas dupa plecare, ar trebui sa scriu despre momentele de groaza,despre demoni, ar trebui sa ma eliberez, dar nu reusesc…URLU si in interiorul meu nu mai este nimeni si nimic, doar suferinta…lacrimi de sange…
Ce stii tu despre suferinta? Iti imaginezi ca umbland cu una si cu alta in timp ce-i dai mesaje fostei, suferi? Asta numesti tu suferinta? Ca te-a abandonat satula sa-ti mai suporte nazurile, si vazand ca a plecat ranindu-ti orgoliul masculin ai zis ca suferi? Suferinta este atunci cand pierzi o parte din tine, cand taraindu-te in genunchi intr-o balta de sange invoci puterile supreme sa te ia si pe tine doar sa scapi…cand nu mai ai voce sa urlii, cand de durere fizica si psihica ai vrea sa te inghita Pamantul…cand iti dai seama ca cel caruia i-a placut (caci nu ai facut-o de una singura) nici macar nu te intreaba ce mai faci, daca te simti bine…cand iti aduce cuvinte calomnioase fara ca macar sa intrebe care sunt “argumentele tale”, fara sa gresesti cu nimic, doar sa iubesti. Sa nu mai incerci vreodata in viata ta sa-mi vorbesti despre incredere cand tu umblai cu o alta femeie in timp ce eu ma gandeam sa renunt la viata mea profesionala doar ca sa raman cu tine, sa nu mai indraznesti sa-mi vorbesti vreodata in viata ta de respect cand am gasit in baie samponul ei si tu mi-ai spus cu non-salanta ca: “este un experiment, am sa-ti spun daca-mi reuseste” sau cand am gasit in patul in care nu ai folosit de buna-voie prezervativul, un fir de par lung saten si mi-ai spus ca sunt paranoica, daca as fi cautat mai bine prin dulapuri probabil as fi gasit haine de-ale ei aruncate pe cine stie unde… Nici macar un caine nu te musca atunci cand simte ca suferi…dar tu nu esti caine, tu nu esti nimic…nu ai suflet, nu ai iubit pe nimeni niciodata, ai doar orgoliul ranit ca cineva ar putea in viata asta sa te abandoneze, pe tine, supremul, marele…
De ce atata ura? Pentru ca-mi dau seama cu cata seninatate ti-ai batut joc de mine, si sa nu-mi spui ca am acceptat desi stiam ca nu ma iubesti…m-ai amagit pana in ultima clipa cu teatrul tau, cu jocul de-a cuvintele, de-a gesturile, cu te rog nu pleca mi-ar placea sa mai ramai cu mine in seara asta, cu noptile in care ma tineai in brate doar ca sa nu fii singur….a fost, este si va fi intotdeauna vorba doar de tine, in viziunea ta tu esti cel mai bun, mai frumos, mai destept, nu exista altcineva mai bun ca tine, prietenul tau este doar umbra ta, vrei doar sa-ti dovedesti cat de bun esti tu, il umilesti purtandu-l dupa tine doar ca sa-i mai aduci un “ argument” care te face pe tine, si doar pe tine superior tuturor…si eu ma hraneam cu fiecare zambet de-al tau, cu fiecare mangaiere, cu fiecare privire…
Nu m-ai intrebat niciodata cum ma simt, desi stiai in ce situatie sunt, asteptai sa-ti cer ajutorul, mi-ai fi intins o mana doar daca m-ai fi vazut murind si atunci probabil ai fi asteptat sa-ti spun: “am nevoie de tine, te rog, ajuta-ma !”…din pacate omenia nu se invata la scoala si imi dau seama ca o critici degeaba pe mama ta ca priveste acel post de televiziune, nu esti mai prejos cu nimic fata de personajele care se perinda pe acolo, in mintea ta de om cu studii universitare un copil este un bastard pentru ca un tata in cunostinta de cauza nu a vrut sa-si puna prezervativul, trebuia sa strigi VIOL!!!...nu ai sa te trezesti niciodata la realitate pentru ca traiesti in intuneric…ai sa te tarasti ca un sarpe, in genunchi, si nu o te mai creada nimeni,niciodata…
Ai otravit tot ceea ce ai atins, ai distrus tot in jurul tau, ai ars…cat timp va mai trece pana am sa reusesc sa vorbesc despre suferinta mea, cat timp va mai trece pana nu am sa o mai visez in fiecare noapte???
Asa ca :
Singurul BASTARD din viata mea AI FOST TU…

Drum crucial

Un prieten mi-a scris intr-un mail aceasta poezie. Multumesc.

Drum crucial
de ION Minulescu

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!...

Trei lacrimi reci de călătoare

Trei lacrimi reci de călătoare
de Ion Minulescu

Şi-ai să mă uiţi -
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit -
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

Duomul din Firenze...463 de trepte spre fericire,spre tine

Am urcat 463 de trepte cu gandul la tine,cu gandul ca la finalul lor,obosita,epuizata te voi gasi pe tine...iar atunci voi fi fericita...463 de dorinte,toate aceleasi,sa ma iubesti asa cum n-ai mai facut-o niciodata,sa ma doresti asa cum iti doresti sa zbori,sa vrei sa te trezesti langa mine in fiecare dimineata,iar eu sa te sarut si sa-ti spun ca doar tu ma faci fericita...
...Un culoar din ce in ce mai ingust,trepte din ce in ce mai abrupte,cate un gemulet din loc in loc prin care patrundea timid o raza de lumina,o gura de aer proaspat,erau toate ca si viata mea, ma sufocau,ma chinuiau,ma epuizau...doar gandul catre tine imi inlesnea urcarea...mi-am inaltat atunci privirea spre cer iar in fata mea s-au deschis scene din lupta cu diavolul,credinta,suferinta,speranta,Dumnezeu...cupola in splendoarea ei cu picturile Divine...lupta cu raul,cu singuratatea,cu nepasarea,cu orgoliul,cu vanitatea,toate-mi erau cunoscute,familiare, se zbateau inauntrul meu...Cand am ajuns in varf,in privirea mea era tot universul,contemplam lumea de la inaltime,toate pareau mici,pline de istorie si civilizatie...imi doream sa privesc asa si in mine,toate necazurile mele,toate suferintele...iar apoi deziluzia totala,sus tu nu erai,si atunci,sufletul meu a inceput sa planga,am deschis mainile larg si fluturele din mine isi dorea sa zboare,sa te caute,unde te-ai ascuns?...Apoi sfasiata de durere am inteles ca tu nu erai,ca la capatul asteptarilor melenu poti fi tu,pentru ca nu-ti doresti sa zburam impreuna,ca preferi sa nu mai zbori de cand partenera ta (cea careia i-ai daruit firul) a dat drumul firului.Fara ea sa te ghideze ai preferat sa cazi la intamplare intr-un camp de maci,sa stai intr-o permanenta stare de amorteala datorata opiului din seminte,sa nu te mai gandesti la nimic,sa suferi si sa ramai inghetat in starea de atunci,in timpurile in care mai calatoreati impreuna prin viata...sau poate cine stie,sa ratacesti la nesfarsit in orizonturi infinite,in eteruri necunoscute,nemaintalnite,in lumi fara inceput si fara sfarsit...
Prinde-te de mine si hai sa zburam in lumea minunata a fericirii,am sa invoc puterile Divine sa ma lase sa traiesc mai mult de doua zile,sa fiu colorata si plina de pasiune,am sa te fac fericit zmeul meu din hartie colorata...am sa devin pentru tine cel mai frumos fluture care a putut zbura vreodata,cel mai frumos si intins lan de maci rosii...arata-mi doar ca-ti doresti...

O papusa cu chip de portelan

Am ramas doar noi doua. Sa luptam cu propria vointa,cu propriile greutati,cu noi...cu ceilalti nu luptam,ci doar incercam sa supravietuim in aceeasi barca,cu acelasi colac de salvare...
...Dupa raspunsuri evazive am aflat realitatea pe care o banuiam deja de mai mult timp:ai pe altcineva,ai cautat si ai gasit incredere in alta parte,ai ales altceva,pe altcineva.Ceea ce ma bucura este ca esti fericit si chiar nu ne mai doare,ma bucur pentru noi:NU MAI SUFERIM.
...Ti-am intalnit privirea albastra si ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat,m-ai tinut in brate si m-ai sarutat,te-am privit si m-am mintit,te-ai razbunat probabil pentru timpurile trecute cand te-am privit si am spus ceva, doar ca manata de dorinte puternice de a te vedea fericit am facut altceva...singurul meu scop era sa te vad fericit si atunci am actionat ca un om legat la ochi,gura si maini,o persoana disperata sa se elibereze...tu ai facut-o insa din placere...
...Nu te uram!!!Intelegem ca deceptionat ca te-a abandonat ai decis sa te razbuni pe toate femeile care vor trece prin viata ta,ai decis ca trebuie sa treaca si ele prin acelasi lucru ca si tine,iar eu am avut ghinionul sa cad in aceasta plasa pe care o tesi cu mare grija...dar,nu-mi pare rau,ACUM am inteles ca nu este nimic in neregula cu mine,ca indiferent cate as fi facut pentru tine,pentru NOI,ar fi avut acelasi final...faceam parte din etapa de razbunare si suferinta a vietii tale...acum intrebarile mele au un raspuns,in sfarsit ecoul din mintea mea a disparut,nu ma mai chinuie.Are ea ceva mai bun decat mine?Nu am fost suficient de atenta cu tine?Nu am fost suficient de senzuala,de feminina etc? = toate stau sub semnul aceluiasi raspuns: ai avut totul,doar ca el era intr-o alta etapa a vietii,nu aveati aceiasi timpi...
Povestea noastra este una fericita,imi place sa spun cu final nefericit,dar nu regret nimic,ba mai mult,am descoperit foarte multe lucruri bune in mine,m-am schimbat mult in anumite privinte iar altele stau sa iasa la iveala...printre lacrimi am invatat sa apreciez mai mult ceea ce am,ceea ce am avut...o lectie de viata si supravietuire,o lectie pentru care nu mi-am facut temele dar la care cu siguranta in viitor nu am sa raman repetenta...
Am sa pastrez doar partile frumoase,pe celelalte le sterg usor,usor...pana nu va mai ramane nici macar o urma fina,nici macar o dara de parfum murdar...
Iti multumesc pentru timpul tau, pentru ca m-ai facut fericita si nefericita...
Am sa scriu si povestea noastra asa cum a fost ea,pentru ca in seara aceea ai plans si mi-ai spus ca scriu minunat,dar atat.apoi totul va fi deja trecut,va fi deja incheiat...te sarut usor pe ochisori si te las sa dormi fara sa te trezesc,esti atat de frumos cand dormi, cand esti langa mine...
Mi-ar fi placut ca din cand in cand sa intrebi de noi,sa vezi daca suntem bine,chiar daca doar din prietenie,chiar daca in mintea ta nu existam...chiar daca...
...O papusa cu chip de potelan,lacrimi de dor si haine vechi de catifea,abandonata intr-o cutie plina de praf si de dorinte...

25.04.2009

Cu gandul la o persoana minunata spun "La multi ani!" si inchin un pahar cu vin in sanatatea ei,o sambata frumoasa alaturi de persoane cu inima curata,un pranz vesel, o plimbare lunga dar placuta, o seara plina de istorie,trecut,civilizatie...
-Am intarziat?Am pierdut metroul din cauza mea?Vom intarzia la masa?
-Nu.Stai linistita,ne incadram in program,noroc ca este sambata si se pare ca nu functioneaza atat de bine nici metrourile lor...(se rade)
-Huh! ce bine,m-as fi simtit aiurea, nu ma intrebati ce am facut toata dimineata ca nu stiu,adica stiu,am dormit pana la 10:15,dar credeti-ma nu mi se dezlipeau ochii,dupa seara de "colbaraie" am adormit imbracata...si radem copios amintindu-ne de distractia din seara precedenta...
-Dar ai mai nimerit patul?...(rasete)
-Hai lasati glumele...ce ati cumparat?
-Vin si fursecuri.
-Ce bine!eu am luat bomboane de ciocolata si aparatul foto, ca sa nu spuneti ca ratam momentul...(din nou rasete)
-Evident ca l-ai luat,nici nu ne indoiam,micul nostru chinez,sa nu-ti scape ceva...
-Hai ca vine metroul,sa nu-l ratam ca s-a terminat cu pranzul nostru...

Barcelona mi amor...

Nu stiu de ce mi-am imaginat mereu ca am sa ma indragostesc la Barcelona, ca dragostea mea va avea o dulce aroma catalana...
Sunt imbracata intr-o rochie rosie de salsa si incerc din rasputeri sa tin pasul cu dansatorii profesionisti, corpurile lor se misca cu pasiune, cu viata, cu bucurie, privirile lor spun totul iar muzica este cea care da tonul...
Oare de ce aceasta atractie pentru oras-ul lui Gaudi? Focul meu sa vina oare din pasiunea pe care o emana orice matador care cu istetime si curaj a invins vreun taur fioros folosindu-se de muleta (capa de culoarea rosie) si de o sabie sau de vina sa fie limba latina care ne uneste? ...nu stiu...Stiu doar ca tinand in mana aparatul foto mi-ar placea sa ma pierd pe stradutele pline de istorie, pe marele bulevard Les Rambles admirand florile si ascultand muzica, apoi m-as opri pentru un moment sa ascult un strigat de conchistador iar la o terasa as comanda un pahar mare si rece de sangria care sa-mi dea putere, sa ma ameteasca, sa-mi dea acea minunata stare de euforie...As admira cladirile pline de inovatie si farmec ale neintelesului dar extraordinarului Antonio Gaudì, m-as ruga rapusa de admiratie in Sagrada Familia si mi-as imagina parfumul doamnelor unei epoci demult apuse dar inca atat de vii...
Sa fie oare marea cea care ma atrage si ma poarta cu gandul la o corabie veche pe care inca o mai astept sa acosteze la tarm cu speranta ca din ea ar putea cobori barbatul visurilor mele, inalt, brunet, purtand palarie si un trandafir rosu la haina de la costum?...nu stiu...cu siguranta corabia visurilor mele o pot admira in toata splendoarea sa la Muzeul Maritim...sau sa fie oare dorinta de a scoate la suprafata sufletul meu de copil, ascuns in spatele greutatilor, muncii, studiului, goanei spre realizare si afrmare, jucandu-ma si bucurandu-ma in splendidul parc de desitactii Aventura savurand o inghetata, eliberand baloane asa ca in vremea copilariei mele...
As incheia insa ziua pe dealurile Montjuìc privind apusul soarelui, bucurandu-ma de linistea orasului care se pregateste sa mearga la culcare sau poate cine stie, revine la viata in cluburile si discotecile cu muzica moderna data la maxim si pline de culoare...si stiind ca undeva in multime este si cel de care ma voi indragosti, un calator ca si mine...sau, cine stie...
"El amor tiene su nombre..." Ole.

Viata in alb si negru

Viata mea este asa: in alb si negru, fara pic de culoare. Mesajele de la tine ma chinuie inca:"Iti multumesc pentru ca ma faci fericit si ca imi zambesti.Esti un vis color frumos,te sarut." - oare pot fi o pata de culoare in viata ta?



"Esti iubita mai mult decat crezi, doar ca inca nu stii asta.Te vreau langa mine"
"Ok,atunci dau SMS-ul si o sa spun 2 chestii chiar daca repet.1.Eu,peste 95% din cazuri nu imi exteriorizez sentimentele. 2.Pentru tine am reusit sa aprind mai multe lumanarele decat am aprins in toata viata mea,pentru tine am facut peste 400km desi eram rupt de somn,a meritat fiecare secunda cand te priveam,a meritat fiecare soapta si fiecare atingere,m-ai facut sa simt ce nu am mai simtit in viata mea,felul in care ma atingeai a generat sentimente ce nu pot fi descrise in cuvinte,esti un vis,un vis frumos,imi pare rau ca nu stiu sa o arat,o simt si ma doare ca nu pot sa o spun,nu stiu sa o spun,acea inimioara pe care ti-am dat-o a fost din suflet si reprezinta traspunerea materiala a ceea ce simt.Vreau sa te vad,sa te simt,vreau sa ma trezesc langa tine dimineata,sa te aud cum canti si sa te sarut,vreau sa ne pierdem unul in bratele celuilalt si sa plutim.Te vreau langa mine,vesela,calda si senina. P.S.Asta inseamna 5% din ce simt"

Iti multumesc pentru acest raspuns:
la intrebarea ta "...te-ai gandit vreodata la mine,am facut vreodata parte din viata ta???" raspunsul este da, m-am gandit la tine, da, ai facut parte din viata mea. da, mi-a facut placere sa merg cu tine in venetia.

Inseamna ca am avut totul si am fost oarba...am fost in aceasta panza si am scapat desi era bine...


Unde am incetat sa mai fiu pata de culoare, unde am devenit alb si negru???
...te sarut, dragul meu...

Venezia

Inca imi mai aduc aminte ziua pe care am petrecut-o impreuna la Venezia...pare atat de aproape si totusi este atat de departe pentru mine...inca imi rasuna cuvintele tale spuse la plecare pe scarile din fata garii: a fost frumos,ce locatie ai ales pentru data viitoare?...mi-as dori sa strabatem lumea impreuna,dar din pacate visele mele sunt doar ale mele, tu ai decis sa nu mai faci parte din ele, nu mai ai incredere...inca te mai visez,inca te mai vreau in viata mea, dupa tot si dupa toate...esti ca si un drog,probabil am sa am nevoie de multe ore de dezintoxicare, de multe zile de chin si suferinta, am plans rauri,si probabil am sa mai plang in toate noptile de singuratate in toate zilele in care am sa-ti mai simt parfumul pe pielea mea...Venezia este orasul indragostitilor, iar eu eram atat de indragostita de tine...chiar daca as mai fi oricum nu ar mai conta...te-ai gandit vreodata la mine,am facut vreodata parte din viata ta???
Asa arata viata mea acum
Asa mi-am dorit sa ramanem mereu...

..Esti un zmeu facut din hartie colorata...

Prietena mea: "Ce sa zic, ma simt singura, ma simt ca dracu…a fost frumos la munte dar in acelasi timp m-am si intristat..toti perechi eu cuc…nah ce sa fac n-am avut niciodata noroc, numa' de ciudati am avut parte si care mai de care m-a uimit tot mai mult…dupa fiecare am ramas cu un gust amara…si nush pana mea…de ce dracu imi bat capul sa ajut pe altii si in schimb nu primesc decat lacrimi si durere???….Am pus zambete pe fata unor personae si in schimb am primit tradare…nu inteleg unde naiba gresesc si de ce primesc toate astea…oare le merit????"

Eu: "Perioade mai proaste sau mai bune avem cu totii, important este sa trecem peste ele si stai linistita nu esti singura, chiar daca sunt la sute de km departare ma gandesc la tine (stiu ca ai nevoie de o parte masculina, ca noi toate, dar …)….Zilele astea am analizat foarte bine unele lucruri, crede-ma ca nu mai am nici macar lacrimi sa plang…si am ajuns la concluzia ca probabil fericirea va aveni atunci cand vom inceta sa mai cautam cu atata disperare…
Am cunoscut aici un tip, italian (un coleg), care are 36 ani, am discutat mult cu el, si mi-a spus: “la 24 ani am avut un accident cu motorul si am stat in coma 13 zile, nu-mi mai amintesc nimic din modul cum s-au petrecut lucrurile, dar stiu un singur lucru, atunci cand mi-am revenit din coma am jurat in fata lui Dumnezeu ca voi trai fiecare zi ca si cum ar fi ultima, si de atunci asta fac, imi traiesc momentul fara sa ma gandesc la viitor, fara sa fac planuri prea complexe…cand am iesit din spital am luat banii pe asigurare si banii care-i mai aveam stransi si am facut toate nebuniile din lume posibile, i-am cheltuit pe toti, nu am ramas cu nimic, si apoi prin munca am luat-o de la capat si nu-mi pare rau de nimik”….mi-a facut super bine discutia cu el….Are ca pasiune zborul (parca ma urmaresc), zboara de cate ori are ocazia impreuna cu prietenii, a avut vari relatii, nu a fost casatorit niciodata, a condus tot felul de masini puternice, dar acum conduce o masina de la serviciu, pentru ca a experimentat tot si stie ce inseamna sa ai o masina puternica…merge cu motorul…si alte chestii…si mi-a mai spus ca ar face aceleasi lucruri, nu-i pare rau de nimic… a facut 13 ani pe DJ-ul… :D.
Este o persoana super matura in gandire, si asta-mi place…se vede ca nu-si mai doreste sa copilareasca...

Hai sa vedem partea frumoasa a lucrurilor….Suntem tinere, sanatoase, inteligente, frumoase….avem toate calitatile, sa ne bucuram de ele fara sa ne gandim prea mult…ai sa vezi: o sa fie bine!!!
Credinta ne este pusa la incercare uneori, asa ca hai sa nu-i dam satisfactii “raului” …
Vorbeste si cu A, stiu ca are si ea nevoie… Pupici..."

Ea: "Ai dreptate nu zic nu…si din cate ai observat am habar de toate astea…dar…tu de ce plangi in fiecare seara ?…de ce ai starile pe care le ai?...trebuie sa recunosti ca uneori e greu sa iti controlezi toate starile...suntem oameni nu niste roboti ...avem sentimente, nevoi, dorinte , trebuie sa recunosti ca oricat de dure ne-am da noi suntem oameni si avem nevoie unii de altii, de cand ma stiu fac pe dura si n-am sa las niciodata sa se vada ce-i cu mine intradevar...dar sunt o fiinta , carne si oase am nevoi, lucrez cu mine cu subconstientul meu, imi repet mereu ca nu trebuie sa fiu trista ca n-am de ce, recunosc nu ma dau batuta, dar nici sa zic ca nu-mi pasa nu pot zice, pentru ca nu e asa, arat sau nu, sufar...ideea e sa stiu sa ascund asta....ce sa fac am sa merg mai departe oricum n-am de ales, merg mai departe pentru ca asa trebuie...ms pt sfaturi le stiu pe toate asa cum si tu stii multe si chiar daca ti se zic tot cum te taie mintea si capul le faci, faci ce simti...oameni ne numim..."

Cata dreptate ai, si cat mi-as dori sa reusesc sa ma controlez, sa devin indiferenta, sa traiesc altfel...n-am ascultat sfatul tau si am mers mai departe, daca ai sti cata suferinta mi-am provocat...aveai atata dreptate...dar am crezut ca toti vor fi asa cum a fost "EL" in viata mea, sa traiasca doar pentru mine,sa nu-si mai doreasca pe nimeni altcineva in viata lui...
Ceea ce-i atrage cel mai tare este ceea ce nu pot avea,dupa,nimic nu mai este interesant...nu mai vor nimic,cauta in alta parte...

"Egoist,razbunator,optimist,vesel,rezistent la oboseala,me enervez repede..." - in viziunea mea esti un "ZMEU din hartie colorata"...imi aduc si acum aminte cum bunicul ne facea zmee din hartie si tulpina de papura uscata,pe care le coloram cu creioane colorate...
De ce aceasta comparatie? pai sa vedem...poate pentru ca iti place sa zbori,sa fii liber,sa fii deasupra tuturor, iti pasa cum te vad ceilalti,'hartia' iti da usurinta, desi pare firava tulpina de papura te face puternic ca sa poti lupta impotriva vantului,practic nu este o lupta ci o comuniune (fara de care totusi nu reusesti sa fii tu),aduci zambetul pe chipul copiilor si deci implicit si pe cel al adultilor,depinzi de cel care te are prin ata care va leaga si totusi aceasta ata trebuie sa fie suficient de lunga incat sa-ti poti indeplini atributiile...iar ca sa te inalti cel caruia ii apartii trebuie sa alerge mult,sa depuna efort daca vrea sa te aiba in toata splendoarea ta...

DE CE???

CURVA= 1)femeie care duce o viata desfranata, prostituata;
2)om ipocrit,josnic,cutra...

Cat de nedreapta si parsiva este viata, cand ai crezut ca ai aproape totul, sau cand nu ai mai ramas cu nimic ori iti da mai mult dar tot nu te multumeste,ori iti da putin cat sa te amageasca,ori nu-ti da deloc ca sa suferi si mai mult, sa te zbati in propriile nevoi, in propriile chinuri.
De cele mai multe ori atunci cand viata este nedreapta spunem ca "viata este o curva" si am incercat sa-mi explic aceasta afirmatie. Sa fie poate pentru ca ne ofera placere pentru care platim iar la sfarsitul placerii ne abandoneaza ca sa o ia fara scrupule de la capat cu altcineva? Se prea poate, dar la fel de bine ne putem gandi ca la o curva mergi de buna voie, atunci cand in oricare alta parte nu ai mai gasit ceea ce ai nevoie sau cand vrei sa-ti satisfaci placeri ascunse pe care poate langa femeia cu care-ti imparti grijile si slabiciunile, nu le-ai putea satisface din respect,sau din cauza preconceptiilor...pe cand viata...
Sau este din cauza dualitatii? O curva(imi place mai mult termenul de "femeie usoara")te invaluie cu starea ei de bine pentru ca in realitate sa-ti dai seama ca nu-ti ofera nimic gratuit...la sfarsit se plateste, mai mult sau mai putin, depinde doar de ceea ce ai ales la inceput...
...Eu insa prefer sa merg mai departe si sa afirm "oamenii sunt niste curve", pentru ca viata oricaruia dintre noi graviteaza in jurul persoanelor, doar ele sunt cele care ne fac rau, ne amagesc, ne alinta, ne ridica apoi ne coboara, ne ofera placere sau durere iar apoi pleaca, uneori ne cer bani,alteori pleaca fara sa ceara nimic...lasand in noi un abis fara ecou...
Am sa ma gandesc insa la cuvantul "curva" in italiana si in engleza curva/curva inseamna "curba" si am sa spun ca "viata este o curba" care ne poarta spre stanga sau dreapta, spre bine sau spre rau, spre fericire sau spre deznadejde...viata este un drum plin de curbe,intortocheate, de evenimente...un drum care de o parte si de alta are copaci mari si grosi...asa ca sa nu reusesti sa vezi ceea ce te asteapta la fiecare curba...
...Un lucru este insa clar: indiferent de data scadentei,toti mai devreme sau mai tarziu platim pentru tot ceea ce facem...unor persoane,unei vieti, unei curve, noua insine...iar la final in fata lui Dumnezeu...

M-am intrebat mereu: Daca nu iubesti persoana de langa tine de ce sa o tii ocupata, de ce sa fii egoist si sa o tii doar pentru tine? De ce sa nu o eliberezi, indiferent cat de mare ar fi suferinta ei,ca altcineva sa o poata descoperi?...De ce sa ii iei dreptul la fericire, dreptul de a o iubi altcineva, dreptul la o viata linistita??? DE CE??? de ce sa o otravesti cu nemultumirile tale, cu indispozitia ta, cu rautatea, cu indiferenta, cand altcineva ar putea sa-i ofere tot ceea ce tu nu-i poti oferi, doar din simplu fapt ca nu o mai vrei cu toata fiinta ta langa tine...???
Te eliberezi in primul rand pe tine de minciuna in care traiesti,chiar daca este bine si confortabil sa stii ca exista mereu cineva langa tine care are grija de tine, care se gandeste la tine, care te saruta, pentru care esti cea mai importanta persoana de pe Pamant, pentru care si-ar da si viata...
Oare cu fiecare sarut, mangaiere, zambet pe care ti le ofera nu-ti dai seama ca ar putea fi pentru altcineva care ar fi fericit ca le are, care tanjeste dupa asa ceva si este la randul lui nefericit ca nu le are si care le si merita???
Nu am putea oare mai bine sa iubim si noi la randul nostru,fara sa-i distrugem pe ceilalti???? Dar probabil asta ar insemna sa ai respect fata de cel de langa tine si fata de tine, sa ai credinta si mai presus de toate sa ai CURAJ...iar asta este foarte greu...ar insemna sa ne gandim la cei din jurul nostru,la noi ca oameni si nu ca simplii trecatori prin viata...
Toata viata suntem calatori, de pe un peron pe altul,dintr-un tren in altul, cu un bagaj sau mai multe, cu aceleasi persoane sau cu necunoscuti...musafiri prin vietile unoara sau a altora,depinde de cine te primeste si cum te primeste;daca devii unul dintre proprietarii "casei" sau ramai un simplu musafir pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, depinde doar de tine....doar de noi.
Ceasul a devenit un obiect indispensabil deoarece ne aflam in permanenta sub presiunea timpului. Cat de des ne aducem aminte sa ne bucuram de ziua de azi, de persoanele de langa noi,sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem,pentru clipa prezenta?Suntem, prea des, prinsi intre euforia succesului sau deznadejdea esecului de ieri, pe de o parte, si speranta schimbarii,idealurile si dorintele de maine,pe de alta parte. Insa,in toata aceasta "poveste" sa nu uitam de clipa ce fuge pe langa noi, cei care analizam clipa trecuta si prognozam clipa viitoare.
...In linistea noptii suveran e doar visul. In vis suntem liberi,nemarginiti...toate sperantele devin realitate: "Visul nu poate fi grabit cand il traiesti, cand il visezi, nu-i asa? In vis esti prizonierul visului. Aluneci pe apele lui si nu poti sa iesi la mal decat daca un val al visului vrea sa te azvarle".
Eu spun sa ne oprim din cand in cand si sa ne "amintim" cum e sa traim sub incidenta verbului "ESTE" si nu "A FOST" sau "VA FI".

Exista clipe in care vorbele isi gasesc cu greu locul,in care tacere,pentru o clipa,e mai presus de comunicare,in care nu vrem sa vorbim decat cu noi insine. Poate pentru a ne regasi,pentru a cauta in noi drumul pe care vrem sa mergem,sau poate destinul ne-a lasat inca o data fara vorbe.

Chiar daca uneori avem nevoie de clipe pe care sa le petrecem cu noi insine, sa nu uitam ca "drumul care duce spre noi insine duce in mod obligatoriu si spre ceilalti" dar "drumul care ne departeaza de lume ne departeaza si de noi insine".